Inculpații în dosarul de corupție de la Finanțele Publice Olt, primul termen în instanță/O avocată riscă amenda

Inculpații în dosarul de corupție de la Finanțele Publice Olt, trimiși în judecată, în stare de libertate, de procurorii DNA Craiova, au avut, miercuri, primul termen în instanță, la judecătorul de cameră preliminară. Printre inculpați se numără și fostul șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, Florin Diaconescu.

Instanța a amânat cauza la un nou termen de judecată, fixat la 25 iulie, pentru lipsa de apărare a unora dintre inculpați. Instanța a dispus înaintarea unei adrese către avocata  Claudia Denisa Iliescu, pentru a i se pune în vedere să se prezinte la termenul de judecată stabilit, sau să asigure substituirea, sub sancțiunea aplicării amenzii judiciare.

În această fază procesuală, judecătorul de cameră preliminară verifică competenta instanței, legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dacă toate aceste aspecte sunt în regulă, poate fi început, pe fond, procesul.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Olt, Florin Diaconescu, pentru instigare la favorizarea infractorului într-un dosar de evaziune fiscală, spălarea banilor, luare de mită și trafic de influență.

Alți trei angajați ai Fiscului, la data faptelor, au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni grave.

Gheorghița Prunișoară, care lucra pe post de consilier superior cu atribuții de control la Inspecție Fiscală, este acuzată de procurorii DNA de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave asimilată infracțiunilor de corupție, luare de mită, trafic de influență, spălarea banilor în formă continuată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și instigare la spălarea banilor în formă continuată. 

Cristian Chirilă Țugulan, la data faptei adjunct al șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt și șef al Inspecției Fiscale – Contribuabili Mijlocii și Adrian Claudiu Bodescu, la data faptei șef Serviciu Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii în cadrul  Finanțelor Publice Olt, vor fi și ei judecați pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În judecată au mai fost trimiși, sub control judiciar, reprezentanții unei companii, SC Gardienii SRL, acuzați de procurorii anticorupție de evaziune fscală și spălarea banilor în formă continuată. Este vorba despre Constantin Pop, care administra compania, și de Elena Miroiu (contabil) și de Luminița Sefter (manager financiar), dar și de compania însăși, acuzată de aceleași infracțiuni.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada ianuarie 2009 – august 2014, S.C. Gardienii S.R.L., a cărei activitate a fost coordonată de inculpatul Constantin Pop, nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale, sustrăgându-se de la plata sumei de 8.783.367 lei către bugetul de stat, reprezentând TVA datorată în raport de activitatea efectivă a agentului economic. La comiterea infracțiunii de evaziune fiscală au participat efectiv și inculpatele Elena Miroiu (contabil) și Luminița Sefter (manager financiar până în luna iunie 2012).

Începând cu luna iulie 2012, activitatea evazionistă a firmei a fost coordonată efectiv și girată de către angajata Fiscului Gheorghița Prunișoară, deși exista o incompatibilitate evidentă cu funcția publică pe care o deținea – consilier superior cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Olt – Activitatea de Inspecție Fiscală.

Mai mult, cu prilejul realizării, în luna octombrie 2012, a unei inspecții fiscale la S.C. Gardienii S.R.L., Gheorghița Prunișoară, cu încălcarea prevederilor legale, nu a menționat în raportul de control situația reală cu privire la TVA de plată sustrasă în mod ilegal, cauzând astfel o pagubă bugetului de stat în cuantum de 4.770.253 lei, concomitent cu obținerea de foloase necuvenite în același cuantum pentru firma “protejată”.

„Pentru «serviciile» sale, în perioada 25 octombrie 2012 – 25 iunie 2013, inculpata Prunișoară Gheorghița a pretins și primit de la inculpatul Pop Constantin sume de bani lunare, necuvenite, în cuantum total de 213.735,6 lei.

Ulterior suspendării sale din funcție, (la 03.07.2013 ca urmare a trimiterii în judecată de către D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova pentru săvârșirea de infracțiuni în legătură cu serviciul), inculpata Prunișoară Gheorghița a primit, de la inculpatul Pop Constantin, în perioada 10 iulie 2013 – 26 august 2014, sume de bani lunare, necuvenite, în cuantum total de 355.217 lei, pentru ca aceasta să-și exercite influența asupra foștilor colegi cu atribuții de control sau funcții de conducere din cadrul A.J.F.P. Olt, în vederea protejării S.C. Gardienii S.R.L., în eventualitatea unor controale fiscale.

Influența inculpatei a fost una reală, în sensul că, în anul 2014, la instigarea lui Diaconescu Florin, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Olt, inculpații Bodescu Adrian Claudiu și Țugulan Chirilă Cristian au depus toate demersurile pentru ca inculpatul Pop Constantin să nu fie tras la răspundere penală, ca urmare a unor inspecții fiscale efectuate la S.C. Gardienii S.R.L., (prin luarea în considerare a unor regularizări nelegale de TVA, emiterea de decizii de impunere doar pentru obligații fiscale accesorii și prin nesesizarea organelor de urmărire penală cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală)”, susțin procurorii anticorupție.

Banii primiți drept mită de către Prunișoară Gheorghița Prunișoară au fost justificați în evidența contabilă de Constantin Pop prin achiziții lunare fictive de servicii neindividualizate, „prestate” de două societăți comerciale, ce aparțineau unor persoane apropiate inculpatei.

Banii remiși în realitate inculpatei Prunișoară cu titlul de mită/cumpărare de influență au fost utilizați din dispoziția acesteia pentru achiziționarea unui apartament în municipiul București (în valoare de 153.000 de euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here