Olt: Ploile de luni au luat pe sus locuința unei familii din Stoicănești/ FOTO+VIDEO

Precipitațiile căzute luni în Olt au pricinuit necazuri mari unei familii din localitatea Stoicănești, după ce apa a intrat în locuință. În ajutorul proprietarilor au sărit pompierii, care au tras apa cu o motopompă.

La fața locului au ajuns pompierii din Stoenești.

„Pompierii Gărzii Stoenești acționează la o gospodărie, în localitatea Stoicănești, pentru asanarea apei dintr-o locuință și din curtea gospodăriei. Apa, acumulată din precipitații, a afectat două camere de locuit, iar din cauza nivelului ridicat poate afecta întreaga locuință.

Pompierii acționează cu o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru evacuarea apei și cu o motopompă transportabilă, pentru asanarea apei atât din casă cât și din curte”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgențe (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.