Lucian Onea, fostul şef al DNA Ploieşti, audiat la Parchetul General: Procurorul este suspect de folosirea de documente false în două dosare penale

Sursa foto: b1.ro

Fostul procuror-şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, a fost chemat pentru a fi audiat în calitate de suspect la Parchetul General. Acesta a sosit însoţit de un avocat.

Lucian Onea, alături de Mircea Negulescu, fost procuror în DNA Prahova, sunt acuzaţi că constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care au fost folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

În acelaşi dosar a fost chemat la Parchetul General şi fostul procuror Mircea Negulescu, dar acesta ar fi refuzat să dea declaraţii, conform Antena3.

“Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecţii Negulescu Mircea şi Onea Lucian sub aspectul participaţiei improprii, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal)”, informa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la acea dată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie – mai 2015, suspecţii Mircea Negulescu (la data săvârşirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi Lucian Onea (procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia.

“Documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare”, se arăta în comunicat.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here