Vâlcov, despre el însuși: „Doi morți, într-un cimitir, dimineaţa, la ora şase. Unul din ei: Stai, mă, liniştit, e Vâlcov, îşi ascunde tablourile în cimitir”

Invitat, luni seară, la Antena 3, fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a găsit de cuviință să spună și bancuri ale căror protagoniști sunt el și Liviu Dragnea.

Bancul spus în direct pleacă de la informația potrivit căreia Vâlcov ar fi ascuns în cimitir tablouri de valoare și bani înainte să fie săltat, în 2015, de mascați în dosarul în care avea să fie judecat pentru fapte de corupție.

Iată bancul:

„Doi morți, într-un cimitir, dimineaţa, la ora şase. Se aude un zgomot.

Unul din ei: Stai, mă, liniştit, e Vâlcov, îşi ascunde tablourile în cimitir.

Celălalt: Bă, ce m-ai speriat, credeam că e Dragnea să ne ia la vot”.

Darius Vâlcov a fost condamnat, în februarie 2018, la opt ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influență. Decizia Curții Supreme nu este însă definitivă, iar Vâlcov a atacat cu recurs soluția pronunțată în primă instanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here