CSM Slatina are antrenor nou. Sâmbătă, meci amical cu FCM Alexandria

Noul staf tehnic şi noile achiziţii ale echipei de fotbal CSM Slatina au fost prezentate miercuri, într-o conferinţă de presă, la care a participat şi viceprimarul municipiului, Gigi Vîlceleanu. Noul antrenor al echipei este Bobi Verdeş, care va fi ajutat de Mircea Voicu şi Vasile Sin, antrenor cu portarii.

Lotul cu care echipa porneşte în Liga a IV-a, cu obiectivul promovării în Liga a III-a este următorul:

Alin Andronache, Andrei Bîră, Vatica Beldea, Andrei Bărbuţi, Mihăiţă Mateiaşi, Ion Preda, Robert Priseceanu, Radu Constantin, George Truşcă, Cosmin Turcin, Simion Velcu, Mircea Scheau (venit de la Flacăra Horezu), Cristian Preda (venit de la CSO Filiaşi), Florin Tudor (venit de la Flacăra Horezu) şi Adrian Stănică (venit de la Flacăra Horezu).

Primul meci amical se va desfăşura sâmbătă, pe Stadionul „1 Mai”, cu echipa de Liga a III-a FCM Alexandria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here