CUTREMURĂTOR! Guvernul de la Atena a anunțat cum a izbucnit INCENDIUL care a ucis peste 80 de oameni

Autorităţile din Grecia deţin “indicii serioase” că incendiile care au avut loc, în această săptămână, în zona Atenei şi care s-au soldat cu moartea a cel puţin 83 de oameni, au fost provocate, a declarat, joi, ministrul Protecţiei Civile, Nikos Toskas, potrivit BBC.

“Pentru focul care a început pe muntele Penteli” şi s-a propagat la Mati, oraş unde se afla marea majoritate a celor 82 de victime, “ne punem numeroase întrebări şi nu vă ascund că un element serios ne-a determinat să deschidem o anchetă”, a declarat Nikos Toskas în cursul unei conferinţe de presă organizate în comun, la Atena, cu purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, şi comandanţii pompierilor şi poliţiei.

La rândul său, ministrul Apărării din Grecia, Panos Kammenos, a declarat că una dintre cauzele incendiilor este construirea ilegală a imobilelor. Acesta a declarat, potrivit BBC, că oamenii au construit case în zonele împădurite, ceea ce este ilegal şi, drept urmare, căile de evacuare au fost blocate.

“Aceasta este o crimă a trecutului. Coasta Atenei, toate aceste proprietăţi, majoritatea nu au aprobare de construire şi au ocupat coasta”, a afirmat Kammenos. Acesta a declarat, potrivit BBC, că oamenii au construit case în zonele împădurite, ceea ce este ilegal şi, drept urmare, căile de evacuare au fost blocate.

Incendiul a izbucnit luni, la ora locală 16:57 (13:57 GMT) şi s-a propagat rapid la Mati, o aşezare aflată la mai puţin de 30 de kilometri est de Atena şi una dintre zonele populare printre turiştii locali, inclusiv printre pensionari

Cel puţin 187 de persoane au fost rănite în incendiu, printre acestea numărându-se 22 de copii. Toţi au fost identificaţi, potrivit autorităţilor.

Potrivit evaluării iniţiale, peste 500 de locuinţe din zona vastă afectată de flăcări au suferit pagube, majoritatea fiind complet distruse.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here