O nouă CRIZĂ în educație care îi afectează pe elevi. Ministrul Educaţiei: Uimitor, dar aceasta e realitatea!

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, şi-a prezentat, joi, bilanţul după şase luni de mandat.

Cu această ocazie, el a declarat că în România este o criză de scriitori de manuale, în timp ce manualele de limba engleză lipsesc.

Popa a precizat că ministerul nu a primit suficiente manuscrise astfel încât să aibă pentru fiecare disciplină cel puţin trei manuale care să le fie oferite profesorilor şi să fie alese pentru a fi tipărite.

“Am dori ca în toamnă să avem un simpozion, o conferinţă, un grup de lucru în care să încercăm să instruim cât mai multe cadre didactice pentru a putea elabora manuale şcolare, deoarece avem o criză de scriitori de manuale. De exemplu, încă avem o lipsă a manualelor de limbă engleză, nu am primit manuscrise suficiente care să se califice pentru a avea manual de limbă engleză. Uimitor, dar aceasta este realitatea şi în general nu avem suficient de multe manuscrise astfel încât să avem pentru fiecare disciplină cel puţin trei manuale pe care să le oferim cadrelor didactice să fie alese pentru a fi tipărite. Sunt, dar nu la toate disciplinele”, a afirmat Valentin Popa, potrivit Agerpres.

Ministrul a susţinut că anul acesta, în premieră, vor beneficia de manuale şcolare noi peste jumătate de milione de elevi din clasele I – VI.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here