Tudorel Toader anunţă OUG pentru revizuirea condamnărilor definitive: “Un judecător să verifice dacă a fost condamnat pe interceptări nelegale sau protocoale”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri seară că îi va propune premierul Viorica Dăncilă adoptarea de către Guvern a unui ordonanţe de urgenţă prin care să fie schimbate condiţiile de revizuire a sentinţelor definitive astfel încât cei care au fost condamnaţi pe baza protocoalelor încheiate de parchete cu serviciile secrete să poată ajunge din nou în fața unui judecător.

“Eu voi propune doamnei prim-ministru adoptarea unei OUG care să modifice revizuirea ca instituţie de reformare a unei hotarâri definitive. Îi dam celui care are sentimentul că a fost condamnat pe nedrept posibilitatea să se convingă daca condamnara lui e dreapta sau nu. El sa solicite revizuirea hotărârii, sa avem filtru de admisibilitate, un judecător sa verifice daca X a fost condamnat pe interceptări nelegale sau protocoale, să facă procedura de admisibilitate şi dacă nu e vorba de protocoale, interceptări să-i respingă, daca e vorba de protocol să devină admisibilă şi să o pună pe circuit. Să căutam o pârghie de reformare a unor hotărâri netemeinice pe protocoale, pe de alta parte să-i dăm încredere românului că justiţia se înfăptuieşte aşa cum cer exigenţele”, a spus Tudorel Toader la Antena 3.

Cât priveşte perioada în care va fi adoptată această ordonanţă de urgenţă, ministrul a precizat că aceasta va veni după ce “se termină concediile”.

“Judecătorul va vedea în dosar protocolul secret sau interceptările ilegale. Apare această colaborare, pentru că dacă nu ar fi, acele entități nu și-ar afla locul în cauză. Interceptări ilegale sunt cele făcute de SRI și care nu au legătură cu securitatea națională. Voi înainte această OUG într-un timp scurt, după ce se termină concediile”, a completat Toader.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here