Inundații în Olt, ACUM. Pompierii intervin în forță pentru evacuarea apei din mai multe gospodării/ FOTO+VIDEO

Mai multe gospodării din localitatea Curtișoara se află sub ape după ce o baltă situată în spatele grădinilor, alimentată de ploile trecute și de scurgerile de pe versanți generate de mai multe izvoare naturale, s-a revărsat. Pompierii din Slatina intervin în forță pentru evacuarea apei din curțile oamenilor. Situația nu este singulară, ea repetându-se an de an, însă primarul comunei susține că, anul acesta, problema va fi rezolvată o dată pentru totdeauna grație unui proiect cu fonduri guvernamentale.

Salvatorii acționează cu două motopompe după ce au săpat o breșă în drumul județean 546, penru evacuarea apei. Ei așteaptă și o motopompă de mare capacitate de la ISU Dolj.

„În comuna Curtișoara, sat Proaspeți, pompierii Detașamentului Slatina, acționează pentru evacuarea apei care a inundat mai multe gospodării. Apa s-a acumulat în urma scurgerilor de pe versanți, iar asanarea acesteia se face dintr-o zonă mai joasă, aflată în apropierea gospodăriilor afectate.

Pentru evacuarea apei, cu sprijinul SVSU Curtișoara, s-a săpat o breșă în drumul județean 546, iar apa este refulată, în cascadă ( releu ), cu ajutorul a două motopompe de mare capacitate, la aproximativ 500 de metri de zona inundată, pe un teren viran.

S-a realizat un dispozitiv pentru evacuarea apei în cascadă și urmează să vină în sprijin o motopompă de mare capacitate de la ISU Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al inepctoratului pentru situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Nu este pentru prima oară când gospodăriile oamenilor din proaspeți sunt inundate, situația repetându-se an de an. Primarul comunei, Gheorghe Gănescu, susține însă că, anul acesta, problema va fi rezolvată o dată pentru totdeauna grație unui proiect cu fonduri guvernamentale.

„Avem un proiect în derulare, în parteneriat cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și finanțat din fonduri guvernamentale, prin care vom realiza un sistem de captare a apei revărsate din izvoarelor naturale de pe deal, dar și a apei acumulate din ploi. Cam într-o lună de zile începem lucrările, astfel ca respectiva problemă, foarte veche, va fi rezolvată o dată pentru totdeauna”, a declarat primarul din Curtișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here