Sute de controale de la ITM Olt și amenzi usturătoare aplicate de inspectorii de muncă

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au efectuat, luna trecută, 220 de controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, aplicând amenzi de peste 60.000 de lei.

Domeniile de activitate cele mai verificate, din punct de vedere al respectării legislației specifice, au fost construcțiile, comerțul cu amănuntul, panificația și agricultura.

În urma controalelor efectuate au fost identificate 246 de deficiențe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, fiind aplicate 149 de sancțiuni, din care 145 avertismente și patru amenzi în valoare totală de 61.500 lei.

Inspectorii de muncă au identificat și trei persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor trei agenți ecomonici care le foloseau fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 60.000 lei.

Cele mai frecvente deficiențe au fost neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul general de evidență a salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here