Unghiile pot anunța cancerul. Ce a aflat o femeie după ce a postat o fotografie pe Facebook

O femeie din orașul Wigan, Anglia, a primit un diagnostic cutremurător după o postare pe Facebook în care se plângea de aspectul unghiilor sale. Jean Taylor, în vârstă de 53 de ani, a fost șocată să afle că unghiile sale nu erau doar „urâte”, ci anunțau o boală gravă: cancerul pulmonar.

Îndemnată de fiica sa să ceară un sfat medical, femeia a ajuns la doctor, care i-a recomandat să urmeze de urgență o serie de teste care aveau să-i confirme un diagnostic dur: cancer la ambii plămâni. Din fericire, tumorile au fost descoperite în stadiu incipient, iar femeia are toate șansele să învingă boala.

Femeia credea că unghiile curbate erau o moștenire din familie, mama sa, care a pierdut jumătate din plămân din cauza cancerului, le avea și ea.

„Aceste unghii mi-au salvat viața și nu am de gând să le tai. Mult timp am lucrat într-o fabrică și îmi tăiam scurt unghiile. Am obținut o slujbă la birou în urmă cu șase săptămâni și am decis să le las să crească,” a povestit Jean Taylor.

„Fiica mea mi-a zis: Dumnezeule, sunt urâte. Nu am vrut să mă duc la doctor pentru niște unghii urâte, însă am făcut-o pentru a-mi liniști fiica. Este regina Google-ului și când cauți pe Google această problemă, primul lucru pe care ți-l afișează e cancer. M-am simțit ridicol să merg la medic pentru niște unghii curbate. Credeam că îi fac să piardă timpul. Nu am crezut că se va ajunge aici. Niciodată,” a adăugat femeia, citată de Daily Mail.

La scurt timp după diagnostic, Jean Taylor a decis să posteze din nou pe Facebook și să împărtășească experiența sa.

„După două săptămâni de groază, ieri am primit rezultatele… Cancer la ambii plămâni!!! Când unghiile tale devin curbate, acesta poate fi un simptom al unei boli de inimă sau plămâni. Sper ca această postare să ajute pe cineva cu cancer în stadiu incipient,” a scris femeia.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here