Fiul procurorului Ștefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Ioan Bogdan Noajă, rămâne de negăsit după ce, luna trecută, a lovit cu autoturismul o mașină parcată și a fugit, abandonându-și autovehiculul. Noajă junior nu avea dreptul să conducă, având permisul reținut. Oamenii legii au găsit în autoturismul său substanțe susceptibile a fi droguri.
După aproape o lună de la dispariția tânărului, Poliția nu are nici un semn de la el. De altfel, Ioan Bogdan Noajă nici nu este căutat de oamenii legii, deși pe numele lui a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Mai mult, potrivit presei locale, oamenii legii ar fi găsit în autoturismul său substanțe susceptibile de a fi droguri.
Ioan Bogdan Noajă nu a fost pus, însă, sub urmărire penală, fiind doar citat să se prezinte la Poliție, potrivit unor surse din Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt.
Evenimentul a avut loc în 22 august, când tânărul de 22 de ani a lovit cu autoturismul o mașină parcată în Slatina și a fugit, abandonându-și autovehiculul.
•••
Pe numele lui Ioan Bogdan Noajă au fost deschise mai multe dosare penale, unele pentru incidente în trafic, altele pentru consum și trafic de droguri.
În mai 2015, el și un amic al său au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Olt, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de droguri de risc şi efectuarea fără drept şi cu intenţie, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Potrivit procurorilor, începând cu anul 2014, pe lângă droguri de risc, membrii grupului infracţional au comercializat fără drept şi produse succeptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege.
Oamenii legii mai spun că drogurile erau distribuite în mai multe zone din Slatina, cu precădere în zona unor unităţi de învăţământ.
Condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, Ioan Bogdan Noajă a scăpat de puşcărie după ce Curtea de Apel Craiova i-a admis apelul prin care l-au achitat de una dintre infracțiunile reținute în sarcina sa. Astfel, cei trei ani de condamnare la închisoare cu executare, pedeapsă pronunțată în primă instanță, au ajuns la doar un an și opt luni după gratii. Nici această perioadă nu a fost executată, întrucât judecătorii craioveni au considerat executată în întregime pedeapsa principală prin deducerea duratei măsurii preventive a arestului la domiciliu.