”Cei care au agresat jandarmii… Nu știu dacă într-o țară europeană o femeie jandarm poate fi bătută cu atâta bestialitate de către protestanți”, a susținut Dăncilă.
Viorica Dăncilă ne-ar fi făcut de râs cu o nouă gafă. Premierul social-democrat ar fi încurcat protestatarii cu protestanții, în timp ce vorbea în plenul grupului european S&D.
Dăncilă a vrut să transmită că o femeie jandarm prezentă pe 10 august în Piața Victoriei a fost bătută de protestatari. În schimb, a spus că tânăra a fost agresată de protestanți.
De precizat este că jandarmerița despre care s-a tot scris în presă nu a fost agresată de protestatari, după cum fals voia să afirme Dăncilă, ci de câțiva huligani care au pătruns printre manifestanți, jandarmii nefăcând nimic pentru a-i scoate pe aceștia din mulțime. Mai mult, după protest, Ministerul de Interne și Jandarmeria au spus că femeia a fost grav rănită, lucru care s-a dovedit ulterior a fi o minciună.
”Tocmai am aflat de la Viorica Dancila, in plenul Grupului S&D, ca jandarmerita a fost “batuta cu bestialitate de protestanti”. Sper ca traducatorii au inteles ca este vorba de protestatari. Sa nu intram intr-un conflict religios”, a scris europarlamentarul Cătălin Ivan, pe Facebook.
Sursa: b1.ro