Structurile teritoriale din cadrul M.A.I., angrenate în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie, au luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Sute de polițiști, jandarmi și pompieri se vor afla în mai multe misiuni.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Olt, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
„Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), inspectorul principal Alexandra Dicu.
În acest context, 204 polițiști vor asigura paza și protecția la 228 de secții de votare, dintre cele 379 ce se vor constitui pe raza județului Olt, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.
De asemenea, peste 260 de poliţişti se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
„Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 60 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve – vorbim de luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști”, a mai precizat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 155 de polițiști și 25 jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt va avea în responsabilitate 71 de secții de votare dispuse în 70 de locații, unde vor fi prezenți peste 150 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, aproape 50 de jandarmi vor constitui rezerve de intervenție, fiind capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
Și peste 200 de pompieri vor avea misiuni pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a referendumului.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la toate cele 379 de obiective în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii ISU desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Totodată, 56 de polițiști de frontieră din cadrul Serviciul Teritorial al Politiei de Frontieră Olt vor asigura paza și supravegherea a 14 secții de votare aflate în zona de competență.
Polițiștii recomandă tuturor respectarea legislației electorale și a regulilor de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!