Suspectul în cazul crimei săvârșite în noaptea de vineri spre sâmbătă la Slatina s-a predat autorităților la Craiova.
Bărbatul, Ion Șerban, din localitatea Urzica, fusese dat în urmărire și în consemn la frontieră după ce a dispărut de la locul faptei. El a apucat să ajungă la Craiova, unde s-a predat polițiștilor din cadrul Transporturilor Feroviare. El urmează să fie adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pentru audieri.
Noaptea trecută, două persoane au fost înjunghiate în Slatina, una dintre acestea decedând la spital.
Potrivit procurorilor Parchetului Olt, crima a avut loc în jurul orei 23.30, în zona Autogării Slatina (lângă gară), în urma unui scandal izbucnit între doi bărbați care, pe fondul consumului de alcool, s-au certat de la o femeie. Mai exact, autorul crimei i-a făcut avansuri concubinei unui alt bărbat. Un amic al acestuia s-a certat cu amorezul nepoftit, care a scos un cuțit și l-a rănit. Concubinul femeii a intervenit și el în conflict și a fost, la rândul său, înjunghiat. Acesta din urmă, Ion Pietroșel, de 44 de ani, din Slatina, înjunghiat de trei ori în zona inimii, a fost transportat la spital, dar, în cele din urmă, a decedat.
„În noaptea de 12/13.10.2018, pe fondul consumului de alcool si al unor discutii contradictorii cu victima, S. D. I., pe tema avansurilor facute martorei M.V.G.(concubina victimei P.I.), a luat un cutit si i-a aplicat o lovitura victimei S. D. I., moment in care intervine victima P. I., astfel că suspectul se indreapta spre acesta si îi aplica cu acelasi cutit un numar de 3 lovituri, toate in zona pieptului (inima). Imediat dupa savarsirea faptei, suspectul Serban Ion fuge de la fata locului, si cu toata că este urmarit de prima victima, respectiv S. D. I, reuşeşte să scape”, se arată într-un comunicat al Parchetului Olt.
Cel rănit prima oară a scăpat cu o rană superficială. Este motivul pentru care a și refuzat internarea în spital.