Lucrările din centrul municipiului Slatina menite să schimbe total zona au prins viteză. A fost decopertată suprafața de tot ce era pe ea și se lucrează din plin la fundația a ceea ce se va construi.
Municipalitatea face, de fapt, prin aceste lucrări, primul pas în cadrul unui proiect mai mare, de refacere a Esplanadei.
Prima etapă, de refacere a zonei cuprinse între Vacanța și fostul magazin Oltul, are termen de finalizare data de 1 decembrie, după cum a declarat primarul orașului, Emil Moț. Edilul susține că Esplanada trebuie să fie o punte de legătură între orașul vechi și partea de sus a municipiului.
„Este primul pas din marele proiect al Esplanadei Slatina. Ne-am apucat de lucrări în zona statuii domnitorului A.I. Cuza, având termen de finalizare data 1 decembrie, deci până la ziua Marii Uniri să fie gata. Vrem întreaga Esplanadă și acest colț să fie total pietonale, să nu mai avem acces cu nicio maşină şi să mutăm toate festivalurile de pe Esplanadă în noua zona pe care o vom crea la unitatea militară. Vrem ca Esplanada să fie o punte de legătură între oraşul de jos şi cel de sus, pentru că, la ora asta, orașul de jos este rupt de orașul de sus, parcă există o barieră chiar mentală. Oamenii nu vor să coboare, iar Expo Parcul este un parc superb. Cetățenii vin, se plimbă pe Esplanadă; în loc să coboare în frumusețea aia de parc, se opresc și se întorc. Ei, și acum, vrem să facem o întrepătrundere între Expo Parc, Esplanadă şi Oraşul de Sus. Începem de la statuia AI Cuza cu același gen de proiect pe care îl continuăm cu Esplanada”, declara, la începutul lucrărilor, Emil Moţ.
Iată cum va arăta zona de lângă statuia Alexandru Ioan Cuza și Esplanada: