Acasă Local Actualitate Ce a provocat...

Ce a provocat incendiul din Slatina care a dus la moartea unei femei, care a ARS de vie, și la rănirea altor cinci oameni/ VIDEO+FOTO

Incendiul izbucnit vineri dimineață fostul cămin de elevi al fostului Liceu de Construcții din Slatina, situat pe strada Drăgănești, lângă Compania de Apă Olt SA, și care a dus la moartea unei femei și la rănirea altor cinci oameni, a fost provocat de un cablu electric defect sau cu improvizații. Cel puțin așa spun pompierii care, după lichidarea focului, au cercetat cauzele incendiului.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială pentru victime multiple.

În sprijinul pompierilor au intervenit și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt, dar și forțe de la poliție și jandarmerie.

„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la bunurile aflate într-o locuință aflată la parterul imobilului.

 

După pătrunderea în încăpere, echipajele au găsit trupul neînsuflețit al unei femei, în vârstă de 80 de ani, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului”, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Peste douăzeci de pompieri au acționat la fața locului, incendiul fiind lichidat după aproximativ o oră și jumătate de luptă cu flăcările. Din cauza fumului dens degajat de incendiu, peste 30 de persoane s-au autoevacuat din imobil, alte două persoane fiind evacuate de echipajele de pompieri.

„Cinci persoane au fost asistate medical la locul intervenției, iar două dintre acestea, cu atac de panică, au fost transportate la UPU Slatina”, a precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un cablu electric defect sau cu improvizații, susține Alin Băsășteanu.

Pompierii le reamintesc cetăţenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor care au drept cauză instalațiile electrice defecte: să nu utilizeze aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau improvizații; să nu folosească siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat; să nu suprasolicite instalația electrică, folosind mai multe aparate simultan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.