Percheziții în Olt: Aproape 100 de persoane, audiate într-un dosar de fraude informatice și spălare de bani

Sursa foto. turnulsfatului.ro

93 de persoane sunt audiate în dosarul în care polițiștii polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT din Vâlcea au efectuat, ieri, 51 de percheziții pe raza a opt județe, printre care se numără și județul Olt, și în București, pentru destructurarea unei grupări infracționale bănuite de cauzarea unui prejudiciu de 3.000.000 de euro.  

Descinderile au avut loc în județele Vâlcea, Mureș, Bacău, Argeș, Olt, Ilfov, Giurgiu, Suceava și în municipiul București la persoane bănuite de fraude informatice și spălare de bani.

„Cei în cauză sunt bănuiți că, în perioada mai 2017 – noiembrie 2018, ar fi constituit cinci grupuri infracționale care ar fi procurat acte de identitate falsificate, emise de diferite țări din Europa. Ulterior, s-ar fi deplasat în Italia, Spania și alte state unde, folosind documentele falsificate, care conțineau datele reale sau false ale altor persoane și fotografiile membrilor grupării, ar fi obținut credite de la mai multe bănci.

Din activitatea infracțională a rezultat un prejudiciu de 3.000.000 de euro, 500 de persoane fiind vătămate”, se arată într-un comunicat al Poliției.

În urma perchezițiilor, polițiștii vor pune în aplicare 93 de mandate de aducere.

La acțiune au participat polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din Argeș, Ilfov, Mureș, Dâmbovița, Mehedinți, Vaslui, Timiș, Giurgiu, Călărași, Olt, Bacău.

De asemenea, perchezițiile s-ay derulat cu sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor județene de jandarmi Vâlcea și Argeș și Grupării Mobile de Jandarmi Frații Buzești Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here