Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat joi că adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi amnistia ar declanşa o „criză politică fără precedent”. El spune că o guvernare care vrea „să-l scape pe infractorul Dragnea de puşcărie” şi să dea legi ca „să-i ţină pe români cu forţa în interiorul graniţelor” este antiromânească. Preşedintele a spus că faptul că Teodorovici este încă în funcţie arată că declaraţia sa este agreată de PSD.
Redăm declarația de presă susținută, joi, de președintele României la Palatul Cotroceni:
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Am asistat la prima ceremonie de promulgare a unei legi. De ce ați considerat că este necesar acest lucru? Credeți că o să avem o autostradă dacă există și legea?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, cred că o să avem această autostradă, fiindcă că acum deja avem o lege care spune clar că este obligatorie realizarea ei. Și nu îmi imaginez că vreun guvern îndrăznește să ignore o lege pe o temă atât de importantă pentru români.
Am hotărât să facem o ceremonie publică cu această ocazie tocmai fiindcă este un proiect dorit, așteptat de milioane de români, și, cum se numește Autostrada Unirii, am considerat că acum, în prag de Zi Națională, este un moment foarte potrivit pentru această ceremonie.
Jurnalist: Liderii social-democrați și ai guvernului au decis să nu participe la această ceremonie. Înțelegem că i-ați invitat și pe ei. Cum vedeți această absență?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu am invitat inițiatorii, susținătorii, și dacă dumnealor au considerat că nu-i privește, vă spun drept că au greșit.
Jurnalist: Ministrul finanțelor spunea ieri că nu poate aloca bani în bugetul de stat explicit pentru această autostradă pentru că nu există un proiect, cel puțin în acest proiect.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta este problema Guvernului să o rezolve. Parlamentul a dat lege, deci Guvernul se va conforma și va găsi soluții.
Jurnalist: Ați avut ieri un discurs în Parlament pe care unii l-au catalogat ca fiind un discurs al dezbinării. De ce ați avut acest mesaj, când dumneavoastră ați spus că în această perioadă e bine să nu mai fie nici circ, nici scandal politic?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Acum cred că e bine să facem deosebirea dintre circ, scandal politic și așteptările românilor. Ce am spus eu acolo reflectă așteptările a milioane de români acum, de Centenar. Este evident că la un moment festiv, într-o ședință solemnă, evocăm trecutul, evocăm realizările României și ale românilor, și avem ce evoca în 100 de ani. Avem rezultate remarcabile, dar și acolo unde așteptările sunt mari și politicienii livrează puțin, acest lucru trebuie spus pentru a crea un cadru pentru mai bine.
Jurnalist: Premierul Viorica Dăncilă v-a făcut o invitație la pace ieri în Parlament. Cum ați văzut mesajul? I-ați răspuns? Ați mai vorbit între timp?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: O să îi răspund.
Jurnalist: Ați făcut niște solicitări legate de legile justiției și de codurile penale. În spațiul public au apărut informații că Guvernul pregătește o ordonanță pentru grațiere și amnistie. Dumneavoastră aveți astfel de informații și ce părere aveți despre o astfel de temă?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Grațierea și amnistia au fost deja tema unei ordonanțe de urgență, dacă vă amintiți, la începutul anului 2017, și au dus la manifestări foarte ample din partea românilor care nu-și doresc așa ceva. Ordonanța 13, la vremea respectivă, a fost retrasă.
Însă există în continuare semnale că în PSD nu s-a abandonat această idee. Chiar unii politicieni din PSD vehiculează aceste idei în spațiul public.
Dați-mi voie, dacă mă întrebați așa, direct, să vă spun că o astfel de ordonanță, care privește amnistia și grațierea unor politicieni, până la urmă, ar fi o catastrofă pentru România! Ar fi o catastrofă, adoptarea unei astfel de ordonanțe ar declanșa o criză politică fără precedent în România!
În această situație, dați-mi voie chiar acum, de aici, din Sala Unirii, să fac un apel la politicienii din PSD care sunt lucizi ca să întreprindă orice consideră ei ca o astfel de ordonanță să iasă din discuție și să nu fie aprobată în Guvern.
Repet, o astfel de ordonanță ar declanșa o criză politică fără precedent!
Jurnalist: Ați mers la Guvern, domnule Președinte, era Premierul Grindeanu. Acum intenționați să participați la ședința… se spune că în ultima ședință de Guvern din acest an s-ar putea da această ordonanță.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Acum, pe surse, se spune mult. Moment, altceva decât unele declarații ale unor politicieni nu avem, dar eu rămân conectat, evident, și voi face tot ce se poate face din poziția de Președinte pentru a nu se ajunge la o nouă situație de acest tip.
Jurnalist: Tocmai, domnule Președinte, pentru că se fac aceste speculații, aveți informații că s-ar putea emite o astfel de ordonanță? Pentru că atât Viorica Dăncilă, cât și Liviu Dragnea au negat informațiile în acest sens.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: La momentul acesta, am informații care se vehiculează și în spațiul public. Alte informații nu există moment.
Jurnalist: (…) declarațiile spun, domnule Președinte, că ar trebui rezolvată și acea problemă, constatată în unele hotărâri judecătorești, după ce au fost acele protocoale declarate ilegale, de care s-a vorbit și în Parlamentul European. Sunt procese câștigate la CEDO, că anumite persoane au fost judecate pe nedrept. Cum vedeți dumneavoastră rezolvarea acestor probleme? Și, mai exact, ce înțelegeți prin această amnistie, pentru că asta nu este clar, nimic nu este clar.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aceste chestiuni sunt de competența instanțelor judecătorești și, cu siguranță, acolo ele se vor rezolva.
Jurnalist: Social-democrații mai iau în considerare chiar să promoveze o ordonanță de urgență pentru desecretizarea protocoalelor, pentru că, e drept, ei au încercat deja pe două căi. Există o contestație la Curte cu privire la acest subiect și o lege adoptată în Parlament, care a fost și ea reclamată la Curte. Dacă se dă o astfel de ordonanță, dumneavoastră cum reacționați?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu știu dacă ar mai avea obiect o astfel de ordonanță fiindcă, practic, cel puțin din informațiile mele, cam toate protocoalele au fost nu numai desecretizate, au fost anulate pur și simplu, prin voința părților.
Jurnalist: Aspectele lor nu au fost lămurite. Dumneavoastră ați vrea să se lămurească?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, sigur, aș vrea să se lămurească și exact asta trebuie să facă instanțele judecătorești. Nu sunt alții, deci nu politicienii pot rezolva problema, ci instanțele, de la caz la caz, și sunt convins că acolo se va ajunge.
Jurnalist: Cum vedeți ultimatumul dat de social-democrați privind un răspuns de la dumneavoastră pe cele două propuneri de miniștri pe care vi le-au formulat. Spuneau că vor sesiza Curtea Constituțională dacă până cel târziu marți nu veți da un răspuns.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, cred că dumnealor sunt sub o oarecare presiune politică și vorbesc vrute și nevrute. Mie nu poate PSD să-mi dea niciun ultimatum. Eu am spus că după sărbătorile de 1 Decembrie voi analiza aceste chestiuni și o să vorbim atunci mai mult.
Jurnalist: În opinia dumneavoastră, constituțional, aveți dreptul să refuzați revocarea unui ministru?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În opinia mea, constituțional, am dreptul să fac exact ce fac. Eu sunt un Președinte care respectă ad litteram Constituția. Deci, fiți siguri că ce fac eu este constituțional.
Jurnalist: Aveți două demisii pe masă. Luați în considerare să nu luați act de aceste demisii? Există această variantă în perioada imediat următoare?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În perioada imediat următoare o să vă spun cum tratez chestiunea, dar nu astăzi.
Jurnalist: Cum vedeți declarația ministrului de finanțe de a limita dreptul la muncă al românilor care pleacă în străinătate?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sper că nu folosesc o expresie nepotrivită. Când am citit acea știre, ca să spun așa, am luat act cu stupefacție de propunerea unui membru marcant PSD de a-i sechestra pe români în interiorul granițelor țării, așa ceva s-a întâmplat doar pe vremea comuniștilor. Este extrem, extrem de inoportună o astfel de abordare și mă îngrijorează foarte mult. Dacă asta dorește PSD, să dea lege de amnistie și grațiere, să-l scape pe infractorul Dragnea de pușcărie și să dea legi ca să-i țină pe români cu forța în interiorul granițelor, adică să anuleze un drept pentru care noi cu toții am luptat decenii, atunci nu pot să spun decât că această guvernarea, această abordarea PSD-istă este antiromânească.
Jurnalist: Ar trebui să facă un pas în spate sau să fie schimbat după această declarație pe care a făcut-o?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În orice țară normală, un ministru care face astfel de declarații și nu are acoperire politică a doua zi pleacă. Faptul că nu a plecat mie îmi arată că aceasta este o abordare agreată de PSD și acest lucru mă supără foarte tare și cred că, în același fel, supără pe milioane de români. Cum poate PSD să își imagineze că dreptul la liberă circulație și dreptul la muncă pe care l-au câștigat românii cu greu poate fi anulat doar așa că un partid își dorește o soluție total, total ieșită din tiparele europene?
Jurnalist: Aveți de gând să discutați cu premierul Viorica Dăncilă pe fondul acestor informații că s-ar pregăti o ordonanțată privind amnistia și grațierea?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu siguranță, în contextul în care s-ar pregăti așa ceva, m-aș aștepta să fiu informat, sigur, și s-ar discuta chestiunea.
Jurnalist: O veți chema la Cotroceni în acest caz?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Dacă se consolidează această informație, sigur că da!
Jurnalist: Pentru că vorbim de justiție și de constituționalitate, a apărut și motivarea prin care completurile de 5 au fost desființate. Au fost ani întregi în care legea nu a fost aplicată și au funcționat ilegal, și sub conducerea doamnei Livia Stanciu, pe care ați numit-o dumneavoastră apoi la CCR. Cum vedeți această motivare și cum se rezolvă?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Și această chestiune se rezolvă în instanță. Justiția este independentă, nu pot politicienii să …
Jurnalist: Conducerea ar trebui dizolvată acum? Rezultă că nu a aplicat legea nici atunci, nici acum.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Dacă aceste chestiuni au fost corectate, instanțele vor avea grijă să le aplice așa cum s-a dispus de către Curtea Constituțională. Nu cred că este niciun fel de problemă aici.
Jurnalist: Doamna Dăncilă vine la recepție?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu știu, dar sper că dumneavoastră veniți. Vă aștept. Vă mulțumesc!
(presidency.ro)