Consiliul Județean Olt a premiat, din nou, performanța în educție/ FOTO+VIDEO

Și anul acesta Consiliul Județean Olt a premiat elevii cu rezultate bune obținute la olimpiadele școlare naționale și internaționale, dar și pe profesorii îndrumători ai acestora. Mai mult, la ediția din acest an, consumată marți seară, în sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, CJ Olt a găsit resurse să-i premieze și pe cei care au obținut rezultate la fazele județene ale olimpiadelor, astfel că de atenția autorităților s-au putut bucura nu mai puțin de 455 de elevi și cadre didactice.

În deschiderea evenimentului, șeful Inspectoratului Școlar Județean Olt, Adrian Bărbulete, i-a felicitat pe elevi și profesori și a mulțumit conducerii CJ Olt pentru atenția cu care tratează și premiază performanțele școlare.

„Avem bucuria de a ne reuni, azi, aici, pentru a aprecia și a recompensa elita intelectuală, elevi străluciți alături de profesorii care sunt călăuzitorii lor. Mă bucur să vă privesc în ochi, să vă strâng mâna și să vă felicit pentru rezultatele de excepâie obținute la olimpiadele naționale și internaționale.

Mulțumirile noastre se îndreaptă spre domnul Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, care, împreună cu consilierii județeni, an de an, a reușit să găsească resursele necesare pentru a putea premia aceste rezultate la olimpiadele naționale și internaționale. Și pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, vreau să vă urez tuturor sărbători fericite și mult succes pe viitor”, a spus inspectorul școlar general Adrian Bărbulete.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, i-a felicitat pe cei cu performanțe în educație, dar și pe părinții elevilor, pentru sacrificiul și înțelegerea cu care își tratează copiii.

„Doamnelor și domnilor profesori, vă felicit pentru rezultatele obținute cu multă muncă din partea elevilor, cu multă dăruire din partea profesorilor și cu sacrificiu și înțelegere din partea părinților. Cum am spus-o și altădată, aceasta este rețeta succesului: implicarea tuturor factorilor în procesul educațional, elevi, profesori, părinți. Așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, ne-am obișnuit să ne întâlnim în acest cadru festiv și a devenit deja o tradiție premierea performanțelor școlare, premierea succeselor și a rezultatelor de excepție. 

Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta ne-am îndreptat atenția și asupra olimpiadelor școlare județene, și iată că am ajuns la performanța de a premia 445 de elevi și profesori, punând în dificultate organizatorii evenimentului, pentru că mai aveam puțin și nu mai încăpeam în această sală minunată”, a spus Marius Oprescu.

Au urmat tranșele de premieri întrerupte de frumoase momente artistice susținute de elevii talentați ai județului.

Printre oficialitățile prezente la eveniment s-au mai numărat cei doi vicepreședinți ai CJ Olt, Virgil Delureanu și Ioan Ciugulea, inspectorii școlari generali adjuncți ai IȘJ Olt, Mariana Gheorghe și Florica Grecu, directorii mai multor instituții de învățământ, cadre didactice etc.

Sumele necesare premierii, în cuantum total net de 184.200 lei, acordate conform regulamentului adoptat prin HCJ Nr. 182/25.10.2018, au fost suportate din bugetul propriu al Consiliului Județean Olt și au fost înmânate celor 445 de premianți, 266 de elevi olimpici și 179 de profesori îndrumători.

„Demersul nostru își propune să evidențieze succesul școlar și să încurajeze elevii să se aplece și mai mult către studiu, în vederea obținerii unor rezultate deosebite.

Anul acesta, instituția noastră a reușit să acorde premii și pentru elevii și profesorii care s-au calificat la Olimpiadele Naționale de Specialitate, ca urmare a participării la etapele județene de profil, fiind oportun să încurajăm performanța școlară, prin premierea elevilor și a profesorilor care i-au pregătit, ca un act de recunoaștere și de răsplată a meritelor acestora”, declara, înainte de eveniment, Marius Oprescu.

Iată premiații și sumele pe care le-au primit pentru rezultatele obținute în competițiile educaționale:

Premiul individual, în sumă de 6.000 lei, se acordă elevului care a reuşit performanţa de obține locul I la Olimpiadele Internaționale de Specialitate:

Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina Premiul obținut Poziția în ierarhia internațională Profesorul îndrumător
                   ȚOLU Diana Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VIII-a Balcaniada de Matematică I 1 Năsui Mariana

 

Premiul individual, în sumă de 5.000 lei, se acordă elevului care a reuşit performanţa de obține locul al II-lea la Olimpiadele Internaționale de Specialitate:

Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina

 

 

 

Premiul obținut Poziția în ierarhia internațională Profesorul îndrumător
POPESCU D. Adelina Maria Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Limba Română- Olimpiada Internaţională de Lectură II 2 Perianu Irina

 

Premiul individual, în sumă de 4.000 lei, se acordă elevului care a reuşit performanţa de a obține locul al III-lea la Olimpiadele Internaționale de Specialitate:

 

 

Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina

 

 

 

Premiul obținut Poziția în ierarhia internațională Profesorul îndrumător
COSTEA  Luca Colegiul Naţional ,,Radu Greceanu” Slatina a X-a Gimnaziada, Maroc – Marrakech

Taekwondo wtf

Medalie de bronz 3 Nu
DUMITRESCU I.D. Ioana Delia Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a IX-a Geografie Medalie de bronz 3 Liță Angela

 

 

Premiul individual, în sumă de 3.500 lei, se acordă elevilor care au reuşit performanţa de a participa la Olimpiadele Internaţionale de Profil:

Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina Premiul obținut Poziția în ierarhia internațională Profesorul îndrumător
VĂDĂSTREANU Robert

(echipa ROBCON 77)

Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a IX-a WORD ROBOT OLYMPIAD – Romania, faza națională Participare  la faza internationala – Thailanda 1 Popescu Doru-Anastasiu
CONSTANTINESCU Liviu Gabriel

(echipa ROBCON 77)

Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a IX-a WORD ROBOT OLYMPIAD – Romania, faza națională Participare  la faza internationala – Thailanda 1 Popescu Doru-Anastasiu

 

Premii individuale, în sumă de 1.000 lei, se acordă elevilor care au obținut locul I în cadrul Olimpiadelor Naționale de Specialitate şi celor care s-au calificat în loturile lărgite ale României:

Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina Premiul obținut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumător
SCARLAT C. Bianca Dimitria Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina a IX-a Limba Germană Modernă I 1 Ceauș Mariana, MezdreaAdriana
PĂTRAȘCU G. Gabriela Cristina Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina a XI-a Limba Germană Modernă I 1 Ceauș Mariana
BĂLAȘA R. Daniel Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal a XI-a Electric, Electrotehnic, Electromecanic I 1 Grigore Cristian, Rădulescu Maria, Nițu Maria, Puiu Cristina
MOROȘAN G. Emanuela-Maria Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina a XI-a Arte I 1 Vâlcea Adriana Elena, Podoleanu Cătălin, Burdulea Felicia
CĂTĂNOIU G. Simona Mihaela Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Tic I 1 Cătănoiu Camelia

 

 

 Premii individuale, în valoare de 800 lei, se acordă elevilor care au obținut locul

al II -lea în cadrul Olimpiadelor Naționale de Specialitate:

Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina Premiul obținut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumător
ALEXANDRU F. Bianca Florentina Liceul Teoretic „Ioniță Asan“ Caracal a IX-a Limba Spaniolă II 2 Nu
NEACȘU V. Elena Cosmina Liceul Teoretic „Ioniță Asan“ Caracal a XII-a Limba Spaniolă II 2 Nu
MANTA V. Ștefania Cătălina Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu“ Slatina a VII-a Limba Franceză II 2 Velcea Adriana Monica
FRANȚ G. Maria-Alexandra Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina a XII-a

 

Arte II 2 Badea Delia

 

 Premii individuale, în valoare de 600 lei, se acordă elevilor care au obținut locul al III -lea în cadrul Olimpiadelor Naționale de Specialitate:

Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina Premiul obținut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumător
UTMA G. Izabela Maria Liceul Teoretic Național „Ioniță Asan“ Caracal a XI-a Limba Spaniolă III 3 Nu
ANTONESCU M. Maria Cristina Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina a X-a Limba Engleză III 3 Micu Lavinia Roxana
VOICA O. Georgiana Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina a X-a Limba Germană Modernă III 3 Ceauș Mariana
MĂRICUŢOIU F.A. Maria Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a VII-a Limba Română- Ollr III 3 Sterpan Maria

 

 

 Premii individuale, în valoare de 400 lei, se acordă elevilor care au obținut mențiune sau premiul special și s-au clasat până la poziția a 10-a în ierarhia națională,  în cadrul Olimpiadelor Naționale de Specialitate:

Numele şi prenumele elevului Unitatea şcolară de provenienţă Clasa Disciplina Premiul obţinut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumator
BADEA M. Ramona Florina Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina a XII-a Limba Franceză Mențiune 4 Popescu Ioana Neli
BÂGIU A. Adriana Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina a IX-a Limba Germană Modernă Mențiune 4 Ceauș Mariana, Mezdrea Adriana
POPA A. Luca Teodor Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a V-a Matematică Mențiune 5 Năsui Mariana
BARBU C. Simina Andreea Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XI-a Limba Română- Olav Menţiune 5 Alexandru Felicia
MOCANU M. Maria Alexandra Cristina Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Limba Italiană Mențiune 6 Nu
MÎNZALĂ I.Andreea Gabriela Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a VIII-a Istorie Mențiune 6 Gagiu Alina
PESCARU Alexandru Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XII-a Tic Mentiune 6 Dumbrăvescu Marius Alin
BĂLAN I. Ionela Diana Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a IX-a Limba Latină Menţiune 6 Niculaie Aurelia
RĂDOI Marius Liceul Cu Program Sportiv Slatina a XI-a Tenis De Masă 6 Zanfir Andreea
TURCITU D. Daria Mihaela Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu’’ Slatina a VII-a Limba Română- OLAV Menţiune 6 Sterpan Maria
PÎRVA C. Florentina Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”, Slatina a X-a Religie Mențiune 7 Geamănu Ștefania
STATE I. Mihaela Liceul Tehnologic Tufeni a XII-a Industrie Textilă Și Pielărie 7 Comandar Ileana,  Cristea Georgeta
MARCU I. Cosmina Mariana Liceul Tehnologic Văleni a XI-a Industrie Alimentară 8 Tudor Daniela
CĂLIN M. Maria Claudia Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” Slatina a XII-a Turism Și Alimentație Mențiune 8 Diță Dorina, Colpacci Tanța, Raicu Marina, Tăbârcă Geanina
MANOLACHE L. Maria Alexandra Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a XII-a Limba Română- Ollr Menţiune 8 Ionescu Christian Marius
PANȚUCU D. Ștefan Alexandru Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Limba Germană Modernă 8 Ceauș Mariana
CĂRNARU E. Annelise Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”, Slatina a VI-a Limba Română- Ollr Premiul Special 8 Bușoiu Mihaela / Dogaru Mioara
GOLESCU Florin Liceul Teoretic ”Ioniță Asan„ Caracal a XI-a Limba Neogreacă 8 Marinescu Mariana
DOBRE D. Andreea Maria Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VIII-a Matematică 9 Năsui Mariana
IGNAT M. Andrei Horia Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a XI-a Matematică Mențiune 9 Perianu Marius
DINICĂ M. Cristina Florentina Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu” Caracal a XII-a Agricultură – Cultura Plantelor 9 Gheorghe Valeria, Ciobanu Tinel, Constantinescu Simona
BUTUȘINĂ L. Costinel Alin Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal a XI-a Confecționer Produse Textile 9 Nicola Maria, Țoca Niculina
STAE Mihai Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ Caracal a X-a Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Cross 9 Mitroi Liviu
OCHEA M. A. Gabriela Veronica Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ Caracal a IX-a Limba Franceză Mențiune Specială 10 Jumugă Daniela
MATEI P. Ioana Alexandra Liceul Teoretic „Petre Pandrea“ Balș a X-a Limba Franceză Mențiune Specială 10 Mare Mihaela Ermina
DUMITRESCU I.D. Petru Lucian Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a VI-a Matematică 10 Năsui Mariana

Năsui Florin

 

MILITARU T.S. Ionuț Marius Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a VII-a Matematică 10 Năsui Mariana
CĂPĂȚÎNĂ C. George Constantin Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina a XI-a Mecanic Auto 10 Deaconu Valeria, Miulescu Elena, Popa Cornel
BRATU G. Vlad Aurelian Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a X-a Biologie Mențiune 10 Mihai Mariana
CĂPĂȚÎNĂ S. Alexandra Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a V-a Limba Română- Ollr Premiul Special 10 Constantinescu Gabriela Laura
POPA Ghe. Filip Andrei Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a VII-a Informatica Mențiune 10 Badea Rodica, Doru Popescu Anastasiu

 

Premiul, în valoare de 6000 lei, se acordă echipei de Minihandbal Mix a Școlii Gimnaziale Nr. 2 Caracal, pentru ocuparea locului I în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Responsabilitatea împărțirii premiului, către fiecare elev,  va reveni profesorilor îndrumători. Fiecărui membru al echipei îi va reveni suma de 600 de lei, din premiul total de 6000 lei, după cum urmează:

Numele şi prenumele elevului Unitatea şcolară de provenienţă Clasa Disciplina Premiul obţinut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumator
VINTILA Bianca Maria Școala Gimnazială Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
CHIRIAC Casiana Ariana Școala Gimnazială Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Constantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
BARBU Ilinca Maria Școala Gimnazială Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
PETCU Lacramioara Germina Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
VARIA Cristina Ana Maria Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
COCONU Ionut Valentin Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
COCONU Roland Marian Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
VASILE Daniel Ionut Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
DUICA David Florin Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana
NEAMTU Andrei Marius Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal a III-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I 1 Costantinescu Catalin Marian, Apipie Mariana

                   

Premiul, în valoare de 1800 lei, se acordă echipei de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, care a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ”Tinerii Dezabat„. Responsabilitatea împărțirii premiului, către fiecare elev, îi va reveni profesorului îndrumător. Fiecărui membru al echipei îi va reveni suma de 600 de lei, din premiul total de 1800 lei, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Unitatea şcolară de provenienţă Clasa Disciplina Premiul obţinut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumator
1. PAVEL Raluca Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul„ Caracal a XI-a Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ”Tinerii Dezabat„ I 1 Șarîngă Marinela
2. PĂTRU Ovidiu Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul„ Caracal a XI-a Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ”Tinerii Dezabat„ I 1 Șarîngă Marinela
3. PĂLCĂU Adriana Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul„ Caracal a XI-a Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ”Tinerii Dezabat„ I 1 Șarîngă Marinela

 

Premiul, în valoare de 14000 lei, se acordă Corului ,,DOLCE”, pentru obţinerea locului al II-lea în cadrul Olimpiadei Naționale de Educaţie Muzicală. Corul este format din 40 de elevi, iar fiecărui membru al echipajului îi va reveni suma de 350 de lei, din premiul total de 14.000 lei. Responsabilitatea împărțirii premiului, către fiecare elev, va reveni profesorilor îndrumători.

Nr. crt. Numele echipajului Unitatea şcolară de provenienţă Clasa Disciplina Premiul obţinut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumator
1. CORUL „DOLCE”- 40 elevi Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”, Slatina V-XII Educație muzicală II 2 Geantă Alexandra, Gheorghe Balint

 

Premiul, în valoare de 1200 lei, se acordă echipei de la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina care a obținut premiul al III-lea la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ”Tinerii Dezabat„. Responsabilitatea împărțirii premiului, către fiecare elev, îi va reveni profesorului îndrumător. Fiecărui membru al echipei îi va reveni suma de 400 de lei, din premiul total de 1200 lei, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Unitatea şcolară de provenienţă Clasa Disciplina Premiul obţinut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumator
1. MOȚ Tatiana Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XI-a Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ”Tinerii Dezabat„ III 3 Badea Valeria
2. PROFEANU Ioana Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a X-a Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ”Tinerii Dezabat„ III 3 Badea Valeria
3. SPIRIDON Alin Octavian Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a IX-a Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ”Tinerii Dezabat„ III 3 Badea Valeria

 

Premiul, în valoare de 900 lei, se acordă echipei de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”, Slatina care a obținut Premiul Special, poziția a VI-a în ierarhia națională, la Olimpiada Națională a Animatorilor. Responsabilitatea împărțirii premiului, către fiecare elev, va reveni profesorilor îndrumători. Fiecărui membru al echipei îi va reveni suma de 300 de lei, din premiul total de 900 lei, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Unitatea şcolară de provenienţă Clasa Disciplina Premiul obţinut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumator
1. LEPĂDATU Flori Cătălina Liceul Teoretic ,,Nicolae Titulescu” Slatina a XI-a Olimpiada Națională A Animatorilor Premiul Special 4 Popescu Carmen
Bucur Beatrice
2. STOICA Bianca Elena Cristina Liceul Teoretic ,,Nicolae Titulescu” Slatina a XI-a Olimpiada Națională A Animatorilor Premiul Special 4 Popescu Carmen
Bucur Beatrice
3. VIȘAN Mariana Florentina Liceul Teoretic ,,Nicolae Titulescu” Slatina a XI-a Olimpiada Națională A Animatorilor Premiul Special 4 Popescu Carmen
Bucur Beatrice

 

Premiul, în valoare de 3600 lei, se acordă echipei de Handbal a Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”, pentru ocuparea locului  al V-lea (menţiune) în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, secţiunea Handbal – băieți. Responsabilitatea împărțirii premiului, către fiecare elev, îi va reveni profesorului îndrumător. Fiecărui membru al echipei îi va reveni suma de 300 de lei, din premiul total de 3600 lei, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina Premiul obținut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumător
1. BUCUR Alin Marius Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
2. PATRU Mihai Liviu Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
3. PATRU David Ionut Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a IX-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
4. DINU Valentin Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a IX-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
5. FRASINEANU Gigi Mihai Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
6. ANGHEL Mihai Vlad Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
7. TUDORAN Alexandru Florin Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
8. STIRBU Cosmin Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
9. CONSTANTIN Sebastian Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a XI-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
10. UTA Eduard Stefan Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
11. MIHAESCU Radu Cristian Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu
   12. COLAC Gabriel Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Menţiune 5 Mitroi Liviu

 

Premiul, în valoare de 3600 lei, se acordă echipei de Rugby TAG a Școlii Gimnaziale

”Gheorghe Magheru„ , pentru ocuparea locului  al VI-lea (menţiune) în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, secţiunea Rugby TAG. Responsabilitatea împărțirii premiului, către fiecare elev, va reveni profesorilor îndrumători. Fiecărui membru al echipei îi va reveni suma de 300 de lei, din premiul total de 3600 lei, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Unitatea școlară de proveniență Clasa Disciplina Premiul obținut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumător
1. GREJDAN Cristina Elena Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a III-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
2. DAN LS Cristian Alexandru Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a III-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
3. STANCU ID Sebastian Stefan Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a III-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
4. STURZA Gh Razvan Alexandru Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a III-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
5. DOBROMIR BF Ana Maria Adina Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a III-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
6. MAZILU F Vergil Georgian Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
7. CRACIUN VV Luca Stefan Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a III-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
8. CIUCA AI Andrada Gabriela Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a III-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
9. MAZILU F Valentina Paula Florentina Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
10. PREDA Lv Robert Andrei Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
11. ANDREI L Raris Mihai Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana
12. ALDEA P Mihaela Gina Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal a IV-a Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menţiune 6 Grigore Eugen, Apipie Mariana

 

Premiul, în valoare de 900 lei, se acordă echipei RoboCop 26 a Școlii Gimnaziale„Eugen Ionescu”, Slatina la WORD ROBOT OLYMPIAD pentru obținerea poziției a VII-a în ierarhia națională. Responsabilitatea împărțirii premiului, către fiecare elev,  îi va reveni profesorilui îndrumător. Fiecărui membru al echipei îi va reveni suma de 300 de lei, din premiul total de 900 lei, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Unitatea şcolară de provenienţă Clasa Disciplina Premiul obţinut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumator
1. TUDOSIE Ștefan Alin

(echipa RoboCop 26 )

Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VI-a WORD ROBOT OLYMPIAD – Romania, faza națională Locul 7 Popescu Doru-Anastasiu
2. MARINCEA Radu Mihail

(echipa RoboCop 26 )

Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VI-a WORD ROBOT OLYMPIAD – Romania, faza națională Locul 7 Popescu Doru-Anastasiu
3. UDREL Robert Marian

(echipa RoboCop 26 )

Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VI-a WORD ROBOT OLYMPIAD – Romania, faza națională Locul 7 Popescu Doru- Anastasiu

 

 Premii individuale, în valoare de 200 lei, se acordă elevilor care s-au calificat la Olimpiadele Naționale de Specialitate, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Unitatea şcolară de provenienţă Clasa Disciplina Premiul obţinut Poziția în ierarhia națională Profesorul îndrumator
1.                   DOBRIȚĂ A. George Mădălin Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a XI-a Matematică 11 Perianu Marius
2.                    LĂȚEA Alexandru Mihai Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș a IX-a Tic 11 Olteanu Cristina
3.                    ILIE Gabriela-Andreea Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina a XII-a Arte 11 Vâlcea  Adriana Elena
4.                    GREERE Marian Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu” Caracal a XI-a Agricultură – Cultura plantelor 11 Gheorghe Valeria, Ciobanu Tinel, Constantinescu Simona
5.                    FILIP F. Vlad – Florin Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Fizică Mențiune 12 Combei Dumitru
6.                    SPIRIDON R. C. Octavian Alin Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a IX-a Limba engleză 12 Popa Liana/ Badea Valeria
7.                    MILITARU Alexandra Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina A XI-a Industrie textilă și pielărie 13 Lazăr Cristiana, Petre Claudia, Sabie Ionel, Popescu Ion, Urdeș Jenica
8.                    MILITARU Ionela Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina a XI-a Economic, administrativ 13 Stănescu Ortansa, Ghiță Mihaela, Bîzu Ramona, Dragomir Claudia
9.                    ULMEANU I. Larisa Adriana Liceul Teoretic „Ioniță Asan“ Caracal a XI-a Limba Italiană Mențiune Specială 14 Mănăchescu Iulia Mihaela
10.                ȘTEFĂNESCU A. Anastasia Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VIII-a Matematică 14 Popa Grațiela Ludmila
11.                CONESCHI V. Vlad Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VIII-a Informatica 14 Petre Claudia, Doru Popescu Anastasiu
12.                MINCĂ I. Ana-Maria Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina a IX-a Arte 14 Păcală Maria
13.                GHERGHE I. Raluca Maria Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal a XII-a Limba italiană 14 Vlad Maria Minodora
14.                CÎRCIUMARU Ema – Maria

 

Școala Gimnazială ,,George Poboran” Slatina a III-a

a IV-a

Socio-umane (educație civică) 14 Ivan Daniela

Cîrstea Elena

15.                PETRACHE Tudor Marcel Școala Gimnazială ,,George Poboran” Slatina a IV-a Socio-umane (educație civică) 14 Ivan Daniela

Cîrstea Elena

16.                PĂUNESCU Daniela Școala Gimnazială Deveselu a VIII-a Educație tehnologică 14 Moraru Victoria
17.                BONDOC E. Elizabeth Ramona Gabriella Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a IX-a Limba engleză 15 Pițur Oana
18.                POPESCU C. Raluca Andreea Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina A XI-a Biologie 15 Mihai Mariana
19.                GHIMIȘ Dana Andreea Liceul Tehnologic „P. S. Aurelian” Slatina a XI-a Bucătar 15 Enache Marinela Angelica, Petrescu Nicolae, Diță Dorina, Dinu Mioara
20.                MUȘUROI M. Alina Maria Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Matematică 16 Perianu Marius
21.                ANDRONESCU I.D. Catrinel Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a IX-a Matematică 17 Perianu Marius
22.                ENE M. Mihaela Francesca Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Matematică 17 Perianu Marius
23.                FLOREA M. Ștefan Mihai Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina a VIII-a Geografie 17 Dinu Emilia
24.                JIANU I.M. Ionuț Eugen Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a IX-a Biologie 17 Monea Aurelia
25.                CIOBOATĂ M. Iulia Tănţica Şcoala Gimnazială Gîrcov a V-a Limba Română- Ucl Premiul Special 17 Cozma Nineta
26.                DATCU G. Ionela Şcoala Gimnazială Gîrcov a VI-a Limba Română- Ucl Premiul Special 17 Cozma Nineta
27.                SPRÎNCENATU T. Maria Ioana Şcoala Gimnazială Izbiceni a VII-a Limba Română- Ucl Premiul Special 17 Nicula Emilia
28.                VASILE M. Ionela Georgiana Şcoala Gimnazială Gîrcov a VIII-a Limba Română- Ucl Premiul Special 17 Cozma Nineta
29.                PRIOTEASA M. R. Alexandra Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a XI-a Limba engleză 17 Ungureanu Sonia
30.                BULZĂ Tania Școala Gimnazială Nr.2, Caracal a VI-a Educație tehnologică 17 Moraru Victoria
31.                MORARU Eric Școala Gimnazială Nr.2, Caracal a VII-a Educație tehnologică 18 Moraru Victoria
32.                MATEI F. Alexandra Gabriela Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Geografie 19 Liță Angela
33.                BĂDUCA A. Alexandra Gabriela Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a XII-a Limba engleză 19 Dumitrache Cristina
34.                BOLBOREA V.F. Radu Ionuț Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VI-a Matematică 20 Popa Grațiela Ludmila
35.                PĂUNESCU I. Bianca Andreea Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a IX-a Istorie 20 Combei Maria
36.                RISTACHE A. Cristina Alexandra Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Limba engleză 20 Igna Raluca/ Georgescu Narcisa
37.                BRĂGARU Claudiu Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina a XI-a Mecanică 20 Puiu Constantin, Lupu Mihaela, Ciochină Mariana, Deaconu Castelia
38.                OPREA Ș. Marius-Florentin Liceul Teoretic „Ioniță Asan”, Caracal a XII-a Religie 21 Boștină Narcis
39.                GEAMBAȘU Ionuț Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal a XI-a Turism și alimentație 21 Florica Viorica,

Popescu Cristina,

 

40.                RUIU Maria Diana Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a X-a Limba română- OLLR 21 Boșogea Mihai
41.                TĂNASE I. Mihai Florin Școala Gimnazială Vădăstrița a VIII-a Matematică 22 Cojocaru Gheorghe
42.                GÂRTAN G. Maria Georgiana Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a VII-a Biologie 22 Chirițoiu Mihaela
43.                BĂRBULETE Alexia Maria Școala Gimnazială ,,Eugen Ionescu” Slatina a VI-a Limba română- OLAV 22 Constantinescu Gabriela Laura
44.                PURCĂREA S. Elena-Cristina Liceul Tehnologic Drăgănești – Olt a VI-a Istoria Și Tradițiile Rromilor 23 Fieraru Gheorghe
45.                VĂDĂSTREANU Robert Valentin Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a IX-a Informatica 23 Doru Anastasiu Popescu, Balan Violeta
46.                STANCIU Gabriel Ciprian Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a X-a Informatica 23 Doru Anastasiu Popescu, Radulescu Rodica
47.                ȘTEFĂNESCU A. Ecaterina Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a V-a Informatica 23 Petre Claudia
48.                CIOBANU Robert Ionuț Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina a XII-a Mecanică 23 Diaconu Valeria, Voica Sidonia, Chiș Gabriela, Popa Cornel
49.              M MUȘUROI N. Daniel Nicușor Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Matematică 24 Perianu Marius
50.                NISTOR A. George Daniel Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș a XII-a Istorie 24 Adam Adrian
51.                LIA C. Sara – Maria Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal a VII-a Fizică, Chimie, Biologie Premiu Special 24 Stancu  Monica, Floricel Luminița, Dăboveanu Lenuța
52.                VASILOIU Andrei Școala Gimnazială ,,Eugen Ionescu” Slatina a VI-a Limba română- Lingvistică 24 Pletoiu Dana Liana
53.                TURCITU C. Luiza Alexandra Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș a VIII-a Limba franceză 25 Truță Marilena
54.                VĂDUVA  C .Camelia Sorina Liceul Tehnologic Drăgănești – Olt a VIII-a Istoria Și Tradițiile Rromilor 26 Fieraru Gheorghe
55.                MONETE F. Andreea Maria Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Matematică 26 Perianu Marius
56.                DUGĂEȘESCU  D. Filip Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș a X-a Fizică 26 Anghel Marian și Tănasie Marcel
57.                GRIGORE G.Cristina Măriuca Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a X-a Istorie 26 Combei Maria
58.                PĂLCĂU G.Ioana Adriana Liceul Teoretic ,,Mihai Viteazul” Caracal a XI-a Istorie 26 Șarîngă Marinela
59.                MINCĂ Bianca Liceul Teoretic ,,Mihai Viteazul” Caracal a XI-a ONSS-Cros 26 Mitroi Liviu
60.                BUJOR G.Gina -Andreea Liceul Tehnologic Piatra – Olt a VIII-a Limba Și Literatura Rromani 27 Păduraru F.Gabriela
61.                GUGHEA  F. Denisa-Florentina Școala Gimnazială Piatra a VII-a Religie 27 Popescu Daniel
62.                NEDIANU N. Gabriel-Cătălin Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal a XI-a Religie 27 Boștină Narcis
63.                MATEI Gabriel Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XII-a C# 27 Dumbrăvescu Marius Alin
64.                OPREA G.C. Marina Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a VIII-a Informatică 27 Oprea Bianca
65.                DORIŢĂ D. Maria Bianca Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a IX-a Limba Latină Premiul Special 27 Niculaie Aurelia
66.                TUDORAN Camelia Colegiul Național ,,Radu Greceanu” Slatina a X-a Limba latină 27 Neagoe Mihaela
67.                TUDOSIE T. Maria Colegiul Național ,,Ion Minulescu Slatina a IX-a Limba română- OLLR 27 Perianu Irina
68.                BUCICĂ Constantin Adrian Liceul Tehnologic Crîmpoia a VIII-a ONSS-Cros 29 Cucu Gigi Marius
69.                CIOCÎRLAN E. Cătălin Aurelian Liceul Teoretic,,A. I. Cuza” Corabia a XII-a Geografie 30 Tălăban Adrian
70.                DRĂGAN Andrei Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina a XI-a Șah 31 Moraru Tiberius – Gheorghe
71.                ZORLESCU Larisa Izabela Colegiul Național ,,Radu Greceanu Slatina a XI-a Socio-umane Sociologie 32 Moise Gheorghe
72.                BEJAN Miruna – Larisa Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș a IX-a Șah 32 Matei Constantin
73.                DUMITRU A. Andrei – Mihai Colegiul Național „Ioniță Asan” Caracal a VI-a Fizică 33 Pascu Artemiza Ileana
74.                PRINA M. Alexandru – Ionuț Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a VII-a Fizică 33 Ghiră Virginia
75.                CIUCU Alexandra Colegiul Național ,,Radu Greceanu Slatina a VII-a Socio-umane (cultură civică) 33 Szocs Aurora
76.                CIUCHETE Florina Colegiul Național ,,Radu Greceanu Slatina a VIII-a Socio-umane (cultură civică) 33 Szocs Aurora
77.                MARIN Claudiu Colegiul Național ,,Ion Minulescu Slatina a XII-a Socio-umane Psihologie 34 Cocoșatu Sorin
78.                VERDEȘ Roxana Școala Gimnazială „N. Titulescu” Caracal a V-a Educație tehnologică 34 Aliman Ștefania Aida
79.                GHERGHE Lidia Scoala Gimnazială,,Nicolae Coculescu” Scornicești a VIII-a Limba română –OLLR 34 Bărbulescu Steluța
80.                PÎRVU Robert Alexandru Colegiul Național ,,Ion Minulescu” Slatina a VII-a Limba română- Lingvistică 34 Pușcașu Mihaela
81.                EREMENCU C. Elena Diana Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XI-a Biologie 35 Mihai Mariana
82.                CEAUȘESCU A.Alexandru Ștefan Colegiul Național ,,Ion Minulescu Slatina a XI-a Geografie 36 Barbu Gabriela
83.                PRINA M. Alexandru – Ionuț Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a VII-a Fizică, Chimie, Biologie Premiu Special 36 Ghiră Virginia, Moșteanu Laura, Predeanu Florentina
84.                DAN Eliana Colegiul Național ,,Radu Greceanu” Slatina a IX-a Limba română- Lingvistică 37 Lișteveanu Mariana
85.                BĂCANU V. Maria-Ruxandra Colegiul Național „Ion Minulescu”, Slatina a IX-a Religie 38 Dogaru Ecaterina
86.                LAUTARESCU Anca Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XI-a Tic 38 Barbu Catalin
87.                MATEI Cătălina Maria Colegiul Național ,,Ion Minulescu” Slatina a XII-a Socio-umane Logică,argumentare și comunicare 40 Toma Cătălin
88.                LINCAN G. Mirela-Elena Liceul Tehnologic Piatra – Olt a VIII-a Limba Și Literatura Rromani 41 Păduraru F. Gabriela
89.                PANTILIE D. Răzvan Gabriel Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a X-a Chimie 41 Păun Adinuţa
90.                OPREA F. Carmen-Daniela Școala Gimnazială „Eugen Ionescu”, Slatina a VIII-a Religie 43 Vespescu Carmen-Adriana
91.                SIMIONESCU M. Matei Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VIII-a Chimie 43 Moșteanu Laura/ Ene Simona
92.              R MIOC  Roxana – Maria Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a IX-a Fizică 44 Combei Dumitru
93.                CIORCEANU  Andrei – Răzvan Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a XI-a Fizică 46 Combei Dumitru
94.                POPESCU Ion Alexandru Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XII-a

 

Informatica 47 Doru Anastasiu Popescu
95.                BĂLĂ A. Maria Giulia Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a IX-a Chimie 51 Ciulavu Valentina, Tomescu Sorina, Cristescu Ana-Maria
96.                MĂRGHEANU Cristina – Andreea Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VIII-a Fizică 52 Vasile Maria, Mărgheanu Mariana
97.                LINCAN A. Aurelia –Petruța Liceul Tehnologic Piatra – Olt a VII-a Limba Și Literatura  Rromani 55 Păduraru  F. Gabriela
98.                TUDORACHE C. Robert-Cristian Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Slatina a VI-a Fizică 55 Petrache Maria
99.                GĂMAN R.S. Ariana Colegiul Național „Ioniță Asan” Caracal a IX-a Chimie 56 Cristea Ines
100.            PĂTRAȘCU D. Gabriel – Alexandru Școala Gimnazială „Ștefan Protopopescu” Slatina a VII-a Fizică 62 Mincă Mihaela
101.            PÎRLEA Eliza Natalia Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Bals a IX-a Informatica 62 Olteanu Cristina
102.            TUDOSIE T.F. Alin Ștefan Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina a VI-a Informatica 64 Pietriș Daniel, Doru Popescu Anastasiu
103.            IONICĂ E. Diana – Teodora Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a X-a Fizică 65 Mic Emilia, Ioniță Nicolae
104.            VLAD M. Andrei Robert Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina a V-a Informatica 67 Cătănoiu Camelia
105.            DUGĂEȘESCU  Filip Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș a X-a Astronomie 68 Anghel Marian, Tănasie Marcel
106.            AMZA D.D. Cristina Alexandra Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a IX-a Chimie 71 Moșteanu Laura
107.            PĂDUREANU Ana Ioana Liceul Teoretic ,,Nicolae Titulescu” Slatina a X-a Limba română- Lingvistică 79 Vlădescu Cristiana
108.            MANDA Bogdan Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XI-a Informatica 75 Barbu Catalin
109.            DOBRESCU Diana Alina Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XII-a Informatica 77 Doru Anastasiu Popescu
110.            BĂLĂ A. Maria Giulia Liceul Teoretic „ Mihai Viteazul” Caracal a IX-a Fizică, Chimie, Biologie 81 Matei Florin, Ciulavu Valentina, Șerban Florin
111.            BREAZU Vlăduț Marian Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș a VI-a Informatica 87 Olteanu Cristina
112.            LIA C. Sara – Maria Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal a VII-a Fizică 88 Stancu Monica
113.            IONEL M. Andrei Răzvan Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a X-a Chimie, Biologie, Geografie, Fizică 108 Mihai Mariana, Păun Adinuţa, Ioniță Nicolae, Diaconu Rodica
114.            ANGHEL Ionela Carmen Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina a X-a Informatica 120 Tandarica Mihaela
115.            PĂTRAȘCU N. Gabriela Alexandra Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina a XII-a

 

Chimie, Fizică, Biologie, Geografie 131 Dumitra Mirela, Petrică Camelia, Pîrvu Gianina, Datcu Zamfir
116.            LIFU Alexandra Mihaela Liceul Teoretic ”Nicolae Titulescu„ Slatina a X-a Introducere în pedagogie şi teoria şi metodologia curricumului 142 Boiangiu Carmen-Claudia
117.          ] STOICA Bianca-Elena Liceul Teoretic ”Nicolae Titulescu„ Slatina a XI-a

 

Psihologia vârstelor 144 Pălărie Marius
118.            CÎMPEANU Gabriela-Marinela Liceul Teoretic ”Nicolae Titulescu„ Slatina a X-a Teoria şi practica instruirii şi evaluării 145 Boiangiu Carmen-Claudia
119.            POPA Denis Andreea Liceul Teoretic ”Nicolae Titulescu„ Slatina a XII-a

 

Psihopedagogie Specială 146 Popescu Carmen
120.            CONESCHI Vlad Silviu Școala Gimnazială ”Eugen Ionescu”/

Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina

a VIII-a Matematică Calificat la olimpiada națională Popa Grațiela
121.            DIACONU Adina Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„, Slatina a XII-a Tenis de masă Calificat la olimpiada națională Diaconu Maria
122.            GRIGORE Cristina Măriuca Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a XI-a Filosofie Calificat la olimpiada națională Cocoșatu Sorin
123. MATEI Alexandra Gabriela Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a X-a Olimpiada Națională de Științele Pământului Calificat la olimpiada națională Monea Aurelia, Moșteanu Laura, Combei Dumitru, Liță Angela
124. BADEA Rodica Liceul Tehnologic ”Constantin Brîncoveanu„ Scornicești a XI-a Protecția Mediului Calificat la olimpiada națională Ene Florina, Brihac Marinela, Velica Costina
125. CIOCAN Ilie Cătălin Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„, Slatina a XI-a Electric, Electrotehnic, Electromecanic Calificat la olimpiada națională Boață Niculae,

Gheorghe Daniela Crina,

Enache Adrian,

Croitoru Marian,

Dina Marin

126. FLORESCU Aurelian Andrei Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„, Slatina a XII- a Electric, Electrotehnic, Electromecanic Calificat la olimpiada națională Boață Niculae,

Gheorghe

Daniela Crina,

Vălu Paula,

Neag Mircea

127. MIREA Octavian Valentin Liceul Tehnologic „Matei Basarab” – Caracal a XI-a Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist Calificat la olimpiada națională Slătculescu Ileana-Mihaela, Samiee Marina, Olcott Nicoleta, Osiceanu Nuța,

Nițu Maria

128. CĂLIN Niculina Camelia Liceul Teoretic Nicolae Titulescu, Slatina a X-a Psihologie Generală Calificat la olimpiada națională Boiangiu Carmen Claudia

 

 

 Premiul individual, în valoare de 6000 lei, se acordă profesorului îndrumător al elevului care a reuşit performanţa de a obţine locul I la Olimpiadele Internaționale de Specialitate:

 

Nr. crt.

Profesorul îndrumător Disciplina Premiul obținut Unitatea de învăţământ
1. Năsui Mariana

 

Balcaniada de Matematică Premiul I Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”

 

Premiul individual, în valoare de 5000 lei, se acordă profesorului îndrumător al elevului care a reuşit performanţa de a obţine locul al II-lea la Olimpiadele internaționale de specialitate:

 

Nr. crt.

Profesorul îndrumător Disciplina Premiul obținut Unitatea de învăţământ
1. Perianu Irina

 

Limba Română- Olimpiada Internaţională de Lectură

 

Premiul II Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina”

 

Premiul individual, în valoare de 4000 lei, se acordă profesorului îndrumător al elevului care a reuşit performanţa de a obţine locul al III-lea la Olimpiadele internaționale de specialitate:

 

Nr. crt.

Profesorul îndrumător Disciplina Premiul obținut Unitatea de învăţământ
1. Liţă Angela

 

Geografie

 

Premiul III Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina”

 

 Premiul individual, în valoare de 3500 lei, se acordă profesorului îndrumător al elevului care a reuşit performanţa de a participa la Olimpiadele internaționale de specialitate:

 

Nr. crt.

Profesorul îndrumător Disciplina Premiul obținut Unitatea de învăţământ
1. Popescu Doru-Anastasiu WORD ROBOT OLYMPIAD – Romania

 

I

Participare la faza internationala-

Thailanda

Școala Gimnazială ”Eugen Ionescu”/

Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina”

 

 Premii individuale, în valoare de 500 lei, se acordă profesorilor îndrumători ai elevilor care au obținut locurile I, II, III, mențiune şi s-au clasificat până la loculul al X-lea în ierarhia națională:

Nr. Crt. Profesor îndrumător Disciplina Premiul Obținut Unitatea de învățământ
1 Ceauș Mariana Limba Germană Modernă I Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina
2 Mezdrea Adriana Limba Germană Modernă I Centrul Județean de Excelență
3 Grigore Cristian Electric, Electrotehnic, Electromecanic I Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal
4 Rădulescu Maria Electric, Electrotehnic, Electromecanic I Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal
5 Nițu Maria Electric, Electrotehnic, Electromecanic I Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal
6 Puiu Cristina Electric, Electrotehnic, Electromecanic I Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal
7 Vâlcea Adriana Elena Arte I Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
8 Podoleanu Cătălin Arte I Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
9 Burdulea Felicia Arte I Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
10 Cătănoiu Camelia TIC I Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
11 Costantinescu Catalin Marian Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal
12 Apipie Mariana Educatie Fizica-Onss -Echipa Minihandbal Mixt I Scoala Gimnaziala Nr.2 Caracal
13 Șarîngă Marinela Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat” I Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Caracal
14 Velcea Adriana Monica Limba Franceză II Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu“ Slatina
15 Geantă Alexandra Educație Muzicală II Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
16 Balint Gheorghe Educație Muzicală II Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
17 Badea Delia Arte II Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
18 Micu Lavinia Roxana Limba Engleză III Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina
19 Sterpan Maria Limba Română- Ollr III Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina
20 Badea Valeria Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat” III Colegiul Național „Radu Greceanu”
21 Popescu Ioana Neli Limba Franceză Mențiune Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina
22 Popescu Carmen Olimpiada Națională A Animatorilor Premiul Special Liceul Teoretic,,Nicolae Titulescu” Slatina
23 Bucur Beatrice Olimpiada Națională A Animatorilor Premiul Special Liceul Teoretic,,Nicolae Titulescu” Slatina
24 Alexandru Felicia Limba Română- Olav Mențiune Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
25 Mitroi Liviu Educatie Fizica-Onss-Echipa Handbal Baieti Mențiune Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal
26 Gagiu Alina Istorie Mentiune Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
27 Dumbrăvescu Marius Alin TIC Menține Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
28 Niculaie Aurelia Limba Latină Menține Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
29 Grigore Eugen Educatie Fizica-Onss -Echipa Rugby Tag Menține Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal
30 Zanfir Andreea Tenis De Masă 6 Liceul cu Program Sportiv Slatina
31 Geamănu Ștefania Religie Mențiune Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”, Slatina
32 Comandar Ileana Industrie Textilă Și Pielărie 7 Liceul Tehnologic Tufeni
33 Cristea Georgeta Industrie Textilă Și Pielărie 7 Liceul Tehnologic Tufeni
34 Tudor Daniela Industrie Alimentară 8 Liceul Tehnologic Văleni
35 Diță Dorina Turism Și Alimentație Mențiune Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” Slatina
36 Colpacci Tanța Turism Și Alimentație Mențiune Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” Slatina
37 Raicu Marina Turism Și Alimentație Mențiune Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” Slatina
38 Tăbârcă Geanina Turism Și Alimentație Mențiune Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” Slatina
39 Ionescu Christian Marius Limba Română- Ollr Mențiune Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
40 Buşoiu Mihaela Limba Română- Ollr Premiul Special Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
41 Dogaru Mioara Limba Română- Ollr Premiul Special Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
42 Perianu Marius Matematică Mențiune Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
43 Gheorghe Valeria Agricultură – Cultura Plantelor 9 Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu” Caracal
44 Ciobanu Tinel Agricultură – Cultura Plantelor 9 Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu” Caracal
45 Constantinescu Simona Agricultură – Cultura Plantelor 9 Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu” Caracal
46 Nicola Maria Confecționer Produse Textile 9 Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal
47 Țoca Niculina Confecționer Produse Textile 9 Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal
47 Marinescu Mariana Limba Neogreacă 8 Liceul Teoretic ,,Ioniță Asan” Caracal
49 Jumugă Daniela Limba Franceză Mențiune Specială Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ Caracal
50 Mare Mihaela Ermina Limba Franceză Mențiune Specială Liceul Teoretic „Petre Pandrea“ Balș
51 Năsui Florin Matematică 10 Centrul Județean de Excelență
52 Diaconu Valeria Mecanic Auto 10 Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina
53 Miulescu Elena Mecanic Auto 10 Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina
54 Popa Cornel Mecanic Auto 10 Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina
55 Mihai Mariana Biologie Mențiune Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
56 Constantinescu Gabriela Laura Limba Română- Ollr Premiul Special Şcoala Gimnazială ,,Eugen Ionescu” Slatina
57 Badea Rodica Informatica Mențiune Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina

 Premii individuale, în valoare de 200 lei, se acordă profesorilor îndrumători ai elevilor care s-au calificat la Olimpiadele Naţionale de Specialitate în urma participării la etapa judeţeană de profil:

Nr. Crt Profesor îndrumător Disciplina Premiul obținut Unitatea școlară de proveniență
1 Olteanu Cristina TIC 11 Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Bals
2 Popa Liana Limba engleză 12 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
3 Combei Dumitru Fizică Mențiune Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
4 Lazăr Cristiana Industrie textilă și pielărie 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
5 Petre Claudia Industrie textilă și pielărie 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
6 Udreș Jenica Industrie textilă și pielărie 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
7 Sabie Ionel Industrie textilă și pielărie 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
8 Popescu Ion Industrie textilă și pielărie 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
9 Stănescu Ortansa Economic, administrativ 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
10 Ghiță Mihaela Economic, administrativ 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
11 Bîzu Ramona Economic, administrativ 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
12 Dragomir Claudia Economic, administrativ 13 Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina
13 Mănăchescu Iulia Mihaela Limba Italiană Mențiune Specială Liceul Teoretic „Ioniță Asan“ Caracal
14 Popa Grațiela Ludmila Matematică 14 Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina
15 Păcală Maria Arte 14 Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
16 Vlad Maria Minodora Limba Italiană 14 Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal
17 Ivan Daniela Socio-umane (educație civică) 14 Școala Gimnazială ,,George Poboran” Slatina
18 Cîrstea Elena Socio-umane (educație civică) 14 Școala Gimnazială ,,George Poboran” Slatina
19 Moraru Victoria Educație tehnologică 14 Școala Gimnazială Deveselu
20 Pițur Oana Limba engleză 15 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
21 Enache Marinela Angelica Bucătar 15 Liceul Tehnologic „P. S. Aurelian” Slatina
22 Petrescu Nicolae Bucătar 15 Liceul Tehnologic „P. S. Aurelian” Slatina
23 Dinu Mioara Bucătar 15 Liceul Tehnologic „P. S. Aurelian” Slatina
24 Dinu Emilia Geografie 17 Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina
25 Monea Aurelia Biologie 17 Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
26 Cozma Nineta Limba Română- Ucl Premiul Special Şcoala Gimnazială Gîrcov
27 Nicula Emilia Limba Română- Ucl Premiul Special Şcoala Gimnazială Izbiceni
28 Ungureanu Sonia Limba engleză 17 Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina
29 Dumitrache Cristina Limba engleză 19 Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina
30 Combei Maria Istorie 20 Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
31 Igna Raluca Limba engleză 20 Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal
32 Georgescu Narcisa Limba engleză 20 Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal
33 Deaconu Castelia Mecanică 20 Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina
34 Ciochină Mariana Mecanică 20 Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina
35 Puiu Constantin Mecanică 20 Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina
36 Lupu Mihaela Mecanică 20 Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina
37 Boștină Narcis Religie 21 Liceul Teoretic „Ioniță Asan”, Caracal
38 Florica Viorica Turism și alimentație 21 Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal
39 Popescu Cristina Turism și alimentație 21 Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal
40 Cojocaru Gheorghe Matematică 22 Școala Gimnazială Vădăstrița
41 Boșogea Mihai Limba română- OLLR 21 Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal
42 Chirițoiu Mihaela Biologie 22 Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina
43 Fieraru Gheorghe Istoria Și Tradițiile Rromilor 23 Liceul Tehnologic Drăgănești – Olt
44 Balan Violeta Informatica 23 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
45 Radulescu Rodica Informatica 23 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
46 Voica Sidonia Mecanică 23 Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina
47 Chiș Gabriela Mecanică 23 Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina
48 Adam Adrian Istorie 24 Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș
49 Stancu Monica Fizică, Chimie, Biologie Premiu Special Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal
50 Floricel Luminița Fizică, Chimie, Biologie Premiu Special Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal
51 Dăboveanu Lenuța Fizică, Chimie, Biologie Premiu Special Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal
52 Pletoiu Dana Liana Limba română- Lingvistică 24 Școala Gimnazială ,,Eugen Ionescu” Slatina
53 Truță Marilena Limba franceză 25 Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș
54 Anghel Marian Fizică 26 Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș
55 Tănasie Marcel Fizică 26 Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș
56 Păduraru F.Gabriela Limba Și Literatura Rromani 27 Liceul Tehnologic Piatra – Olt
57 Popescu Daniel Religie 27 Școala Gimnazială Piatra
58 Oprea Bianca Informatica 27 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
59 Neagoe Mihaela Limba Latină 27 Colegiul Național ,,Radu Greceanu” Slatina
60 Cucu Gigi Marius ONSS – Cros 29 Liceul Tehnologic Crîmpoia
61 Tălăban Adrian Geografie 30 Liceul Teoretic,,A. I. Cuza” Corabia
62 Moraru Tiberius – Gheorghe Șah 31 Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina
63 Moise Gheorghe Socio-umane Sociologie 32 Colegiul Național ,,Radu Greceanu Slatina
64 Matei Constantin Șah 32 Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș
65 Pascu Artemiza Ileana Fizică 33 Colegiul Național „Ioniță Asan” Caracal
66 Ghiră Virginia Fizică 33 Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina
67 Szocs Aurora Socio-umane (cultură civică) 33 Colegiul Național ,,Radu Greceanu Slatina
68 Cocoșatu Sorin Socio-umane Psihologie 34 Colegiul Național ,,Ion Minulescu Slatina
69 Aliman Ștefania Aida Educație tehnologică 34 Școala Gimnazială „N. Titulescu” Caracal
70 Bărbulescu Steluța Limba română -OLLR 34 Scoala Gimnazială,,Nicolae Coculescu” Scornicești
71 Pușcașu Mihaela Limba română- Lingvistică 34 Colegiul Național ,,Ion Minulescu” Slatina
72 Barbu Gabriela Geografie 36 Colegiul Național ,,Ion Minulescu Slatina
73 Moșteanu Laura Fizică, Chimie, Biologie Premiu Special Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina
74 Predeanu Florentina Fizică, Chimie, Biologie Premiu Special Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina
75 Lișteveanu Mariana Limba română- Lingvistică 37 Colegiul Național ,,Radu Greceanu” Slatina
76 Dogaru Ecaterina Religie 38 Colegiul Național „Ion Minulescu”, Slatina
77 Barbu Catalin Informatica 38 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
78 Toma Cătălin Socio-umane Logică,argumentare și comunicare 40 Colegiul Național ,,Ion Minulescu” Slatina
79 Păun Adinuţa Chimie 41 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
80 Vespescu Carmen-Adriana Religie 43 Școala Gimnazială „Eugen Ionescu”, Slatina
81 Ene Simona Chimie 43 Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina
82 Ciulavu Valentina Chimie 51 Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal
83 Tomescu Sorina Chimie 51 Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal
84 Cristescu Ana-Maria Chimie 51 Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal
85 Vasile Maria Fizică 52 Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina
86 Mărgheanu Mariana Fizică 52 Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina
87 Petrache Maria Fizică 55 Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Slatina
88 Cristea Ines Chimie 56 Colegiul Național „Ioniță Asan” Caracal
89 Mincă Mihaela Fizică 62 Școala Gimnazială„Ștefan Protopopescu” Slatina
90 Pietriș Daniel Informatică 64 Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina
91 Mic Emilia Fizică 65 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
92 Ioniță Nicolae Fizică 65 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
93 Vlădescu Cristiana Limba română- Lingvistică 79 Liceul Teoretic ,,Nicolae Titulescu” Slatina
94 Matei Florin Fizică, Chimie, Biologie 81 Liceul Teoretic „ Mihai Viteazul” Caracal
95 Șerban Florin Fizică, Chimie, Biologie 81 Liceul Teoretic „ Mihai Viteazul” Caracal
96 Diaconu Rodica Chimie, Biologie, Geografie, Fizică 81 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
97 Țăndărică Mihaela Informatică 120 Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina
98 Dumitra Mirela Chimie, Fizică, Biologie, Geografie 131 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
99 Petrică Camelia Chimie, Fizică, Biologie, Geografie 131 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
100 Pîrvu Gianina Chimie, Fizică, Biologie, Geografie 131 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
101 Datcu Zamfir Chimie, Fizică, Biologie, Geografie 131 Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina
102 Boiangiu Carmen Claudia Introducere în pedagogie și teoria și metodologia curricumului 142 Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”Slatina
103 Pălărie Marius Psihologia Vârstelor 144 Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”Slatina
104 Diaconu Maria Tenis de Masă Liceul Tehnologic Alexe Marin- Slatina
105 Ene Florina Protecția Mediului Liceul Tehnologic ”Constantin Brîncoveanu„ Scornicești
106 Brihac Marinela Protecția Mediului Liceul Tehnologic ”Constantin Brîncoveanu„ Scornicești
107 Velica Costina Protecția Mediului Liceul Tehnologic ”Constantin Brîncoveanu„ Scornicești
108 Boață Niculae Electric, Electrotehnic, Electromecanic Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„ – Slatina
109  Gheorghe Daniela Crina Electric, Electrotehnic, Electromecanic Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„- Slatina
110 Slătculescu Ileana-Mihaela Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist Liceul Tehnologic „Matei Basarab” – Caracal
111 Samiee Marina Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist Liceul Tehnologic „Matei Basarab” – Caracal
112 Olcott Nicoleta Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist Liceul Tehnologic „Matei Basarab” – Caracal
113 Osiceanu Nuța Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist Liceul Tehnologic „Matei Basarab” – Caracal
114 Enache Adrian,

 

Electric, Electrotehnic, Electromecanic Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„, Slatina
115 Croitoru Marian,

 

Electric, Electrotehnic, Electromecanic Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„, Slatina
116 Dina Marin Electric, Electrotehnic, Electromecanic Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„, Slatina
117 Vălu Paula

 

Electric, Electrotehnic, Electromecanic                   – Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„, Slatina
118 Neag Mircea Electric, Electrotehnic, Electromecanic                   – Liceul Tehnologic ”Alexe Marin„, Slatina

         

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here