Deputatul de Olt Gigel Știrbu, vicepreședinte al PNL, susține că Televiziunea Română a devenit portavocea Partidului Social Democrat (PSD).
El acuză TVR că invită la emisiuni manipulatori ai opiniei publice care trag în favoarea celui mai mare partid din România.
„Manipulatorii” la care se referă expres liberalul Știrbu sunt jurnaliștii Ion Cristoiu și Mirel Curea, sociologul Marius Pieleanu și avocatul Gheorghe Piperea, invitații de miercuri seară ai emisiunii moderate de Ionuț Cristache pe TVR.
„Televiziunea publică a devenit portavocea oficială a PSD-ului.
Miercuri seară, în emisiunea lui Sărmăluță, cel educat la școala lui Gâdea, au vărsat lături în capul națiunii cei mai jalnici manipulatori ai opiniei publice.
Asta pe banii contribuabilului român!
Bravos, TVR!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Gigel Știrbu.