Polițiștii din Olt au dat amenzi de zeci de mii de lei în perioada Revelionului/ Dosare penale pentru zeci de infracțiuni

Sursa foto: romaniatv.net

În perioada 29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, polițiștii olteni au aplicat peste 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 de lei, au constatat 47 de infracțiuni în flagrant și au intervenit la peste 400 de solicitări.

La nivelul județului Olt, aproximativ 250 de polițiști au acționat, zilnic, în timpul minivacanței prilejuită de trecerea în Noul An, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri.

În această perioadă, polițiștii prezenți la datorie au intervenit la 439 de solicitări, dintre acestea 398 fiind prin Serviciului Național Unic Apeluri de Urgență 112.

„Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii olteni au aplicat 205 sancţiuni, dintre care 155 pentru încălcarea normelor rutiere, în valoare de 43.105 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Totodată, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, și au retras șapte certificate de înmatriculare.

Da asemenea, polițiștii au constatat 43 de infracțiuni în flagrant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here