Raed Arafat le-a tras clapa pompierilor olteni: Nu mai vine la prezentarea bilanțului ISU Olt!

Deși și-a anunțat participarea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, secretarul de stat Raed Arafat, nu mai vine, joi, la Slatina pentru a participa la evaluarea activităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt pe anul 2018.

El a revenit, miercuri, asupra hotărârii, spunând că a intervenit o modificare în programul său de joi. În locul său va veni colonelul Cristian RADU, șeful Centrului Operațional Național

„Domnul dr. Raed Arafat nu va mai participa la activitatea de mâine din cauza unei schimbări de ultim moment care a apărut în programul dumnealui. Din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va fi prezent, la bilanțul ISU Olt, domnul colonel Cristian RADU, șeful Centrului Operațional Național”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, locotenentul Alin Băsășteanu.

Evaluarea activității ISU Olt se va desfășura joi, începând cu ora 10.00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here