Pază fără atestat la o companie din Balș. Polițiștii au întocmit dosar penal

Polițiștii de ordine publică din Olt au acționat, la sfârșitul anului trecut, în baza planului SAFETY CASH, în vederea prevenirii încălcării dispozițiilor legale, privind deținerea, depozitarea și manipularea valorilor de către operatorii economici și paza transporturilor acestora, efectuată de prestatorii de servicii licențiate. Oamenii legii au întocmit dosar penal în cazul unei companii din Balș, păzită de o persoană fără atestat.

În perioada 10 – 28 decembrie 2018, în contextul creşterii volumului de masă monetară tranzacţionată în perioada sărbătorilor de iarnă, implicit a amplificării riscului criminogen în manipularea, depozitarea şi transportul de valori monetare, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au intensificat activităţile de verificare și control la unitățile economice în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii specifice şi derulării operaţiunilor cu numerar în condiţii de siguranţă.

În cadrul acestei acţiuni, polițiștii au efectuat controale la 88 de casierii colectoare, 26 de hipermaket-uri/ centre comerciale, 88 de stații de carburant, precum și alte 21 de locuri de depozitare a valorilor monetare.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.600 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Totodată, cu ocazia efectuării unui control la o societate comercială din orașul Balș, polițiștii oamenii legii au constatat faptul că o persoană se afla în serviciu de pază, fără a deține atestat. Mai exact, persoanei în cauză îi fusese retras atestatul în cursul anului trecut de către polițiști.

„În acest caz, a fost întocmit dosar penal”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Deși cercetarea penală îl vizează pe paznic, societatea care se folosea de serviciile lui este, și ea, pasibilă de contravenție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here