Victor Ponta: ‘Complexul Energetic Oltenia va fi băgat cu FORȚA în Fondul Suveran făcut de Dragnea ca să VÂNDĂ companiile româneşti la “sponsorii” lui din STRĂINĂTATE’

Nu există bani de majorare a salariilor minerilor de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) datorită introducerii taxei pe cifra de afaceri de către Guvern, a precizat Victor Ponta pe pagina sa de Facebook, într-o postare de marţi.

„Legat strict de solicitările minerilor de la Compania Energetică Oltenia CEO – răspunsul este foarte simplu!

Dragi mineri : prin Ordonanţa 114/2018 adoptată în 30 decembrie Dancila, Valcov şi Teodorovici au introdus o taxă de 2% pe cifra de afaceri a CEO (cam 65 milioane de ron / an) / aşa că voi nu prea aveţi de unde să primiţi bani pentru că tocmai i-au luat Dăncilă, Vâlcov şi Teodorovici (lor le-a crescut indemnizaţia de la 1 Ianuarie pentru că sunt demnitari)!”

Efectul taxei, potrivit deputatului, este faptul că România importă electricitate din Cehia şi Ungaria.

„Asta ca să ne lămurim cum apar efectele perverse ale celei mai idioate şi mincinoase măsuri economice luată de un Guvern al României din 2010 încoace! Rezultatul este că acum România importa zilnic peste 1000 MW din Cehia şi Ungaria ( probabil prin firme din Slatina sau Teleorman)!

Liderul partidului Pro România a indicat şi că în rândul decidenţilor locali din Târgu Jiu se practică clientelismul politic de „frica” preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

„Din păcate problemele CEO sunt mult mai grave ; de câte ori merg la Târgu Jiu fac apeluri publice în conferinţă de presă, încerc să mobilizez toţi decidenţii locali – degeaba! Tac toţi de frica lui Dragnea şi consuma tot felul de sinecuri şi contracte date de PSD şi ALDE pe plan local!”

Deputatul, a ţinut să adauge şi faptul că Energetica Oltenia nu doar că nu are bani pentru creşterile salariale cerute de mineri, ci nici măcar pentru certificatele de CO2.

„1. CEO nu a achiziţionat nici până azi certificatele de CO2 care trebuie obţinute cel mai târziu până pe 30 Aprilie 2019 / valoarea lor actuală a ajuns la peste 200 milioane de Euro ( bani pe care evident CEO nu îi are, nicio bancă nu vrea să îi dea împrumut iar Guvernul nu poate să îi dea fiind ajutor de stat interzis de Uniunea Europeană)! Sancţiunile sunt foarte clare : ridicarea avizului de mediu şi penalităţi fabuloase din partea Comisiei Europene : adică insolventa şi ulterior faliment.”

Victor Ponta a acuzat şi conducerea Complexul Energetic Oltenia de faptul că ar fi falsificat raportări, că nu şi-au făcut rezerve de cărbune şi că nu a făcut investiţii în infrastructură.

„2. Conducerea CEO nu a avut preocupare să facă rezerve de cărbune pentru iarnă şi a falsificat raportările / acum mai au cărbune pentru mai mult de o săptămână / dacă continuă greva sau vine vreme foarte rece trebuie închise Grupurile care produc energie din lipsă de cărbune”.

3. Deşi în 2018 au fost cele mai mari preţuri încasate pentru energia vândută pe piaţa CEO nu a făcut nicio investiţie în întreţinerea grupurilor / acum a venit frigul, au lucrat în plin şi toate instalaţiile cedează şi ies din funcţiune pe motive tehnice”

De asemenea, a fost indicat şi faptul că Energetica Oltenia are o conducere numită politic şi că ar reprezenta o sursă de rentă pentru Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), condus de Călin Popescu-Tăriceanu.

„4. CEO este “prada” ALDE conform împărţirii de la “Centru” şi are conducerea pusă politic de Ministrul Energiei / liderii locali PSD vor şi ei să se înfrupte din CEO : rezultatul este o adunătură de hoţi şi fripturişti care distrug cu mare viteză Compania”.

În sfârşit, Victor Ponta a indicat că Energetica Oltenia va fi introdusă în Fondul Suveran pentru a fi, ulterior, vândută unei părţi terţe din străinătate.

5. CEO va fi băgată cu forţa în Fondul Suveran făcut de Dragnea ca să vândă companiile româneşti la “sponsorii” lui din străinătate / adică CEO care produce pe cărbune devine “frate” cu Hidroelectrica şi Nuclearelectrica (care au costuri materiale şi umane mult mai mici): dezastru”.

Comentariile lui Victor Ponta au venit pe fondul izbucnirii unei greve la Complexul Energetic Oltenia (CEO), minerii fiind nemulţumiţi de propunerea de majorare a salariilor cu 10-12%, făcută de conducerea combinatului.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here