Sediul Detașamentului de Jandarmi Balș prezintă risc ridicat de prăbușire în caz de seism. Va fi demolat și reconstruit

Sediul Detașamentului de Jandarmi Balș va fi demolat și în locul său va fi ridicată o nouă clădire, totul cu fonduri europene. Asta pentru că vechea clădire nu mai prezintă siguranță, ea fiind încadrată în clasa de risc seismic RS I.

Lucrările de demolare și reconstruire a imobilului vor fi executate în cadrul unui proiect cu finanțare din partea Băncii Mondiale pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Deja Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a întocmit documentele preliminare privind demolarea actualului sediu din Balș.

„În cadrul proiectului derulat de Jandarmeria Română cu finanțare din partea Băncii Mondiale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, inspectoratul a întocmit documentele preliminare în vederea demolării sediului Detașamentului 5 Jandarmi Balș (care a fost expertizat în anul 2017, fiind încadrat în clasa de risc seismic RS I – clădiri cu risc ridicat de prăbușire în caz de seism) și construirii unui sediu nou, modern, care să corespundă nevoilor reale ale personalului și standardelor de siguranță impuse de lege”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here