Acasă Local Actualitate Gigel Știrbu ...

Gigel Știrbu vrea comisie parlamentară pentru verificarea cheltuielilor TVR

Deputatul liberal de Olt Gigel Știrbu vrea o comisie parlamentară de anchetă care să verifice informațiile vehiculate în mass-media despre sumele exorbitante care au fost cheltuite de către Televiziunea Română pe festivalul Cerbul de Aur si pe contractele cu invitaţii la anumite talk-showuri.

Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, a cerut Biroului Politic Național al PNL să ia in discuţie posibilitatea de a solicita, prin parlamentarii PNL, constituirea respectivei comisii de anchetă.

El spune că lămuriri pe marginea acestor informații au fost cerute conducerii TVR mai intâi în fata Comisiei pentru cultură, dar că șefa TVR, Doinea Gradea, a refuzat să pună la dispoziția comisiei datele solicitate, argumentând că există clauze de confidențialitate pe acele contacte, „uitând, probabil, ca TVR-ul este finanțat în totalitate din bani publici”.

„Remarcând acest lucru, am făcut, în calitatea mea de președinte al Comisiei pentru Cultură din Camera Depuţilor, o solicitare în baza Legii nt 544/ 2001 privind accesul la informatii publice, răspunsul fiind acelasi. Având în vedere răspunsul doamnei Doina Gradea, Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Televiziune la solicitatea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă referitoare la punerea la dispoziție  a unei  situaţii a sumelor cheltuite lunar, în perioada ianuarie-octombrie 2018, pentru colaboratorii şi invitaţii permanenţi care au participat sau care şi-au adus aportul la emisiunea „Romania 9”, realizată de jurnalistul Ionuţ Cristache, precum și o situaţie defalcată a sumelor de bani care au fost cheltuite cu ocazia organizării Festivalului „Cerbul de Aur” 2018, că sumele menționate nu pot fi comunicate deoarece reprezintă o expunere legală a televiziunii publice prin încălcarea condiţiilor de confidenţialitate din contractele încheiate de SRTv şi a principiului concurenţei loiale, consider necesarea constituirii unei comisii de anchetă pentru cheltuirea banului public la TVR.

Ca atare am solicitat Biroului Politic Naţional  al PNL să solicite Biroului Permanent al Camerei Deputaților  înființarea acestei comisii de anchetă. În paralel, voi face Curții de Conturi o solicitare pentru efectuarea unui audit la TVR pe această speță.

Cum e posibil ca expunerea legală a sumelor cheltuite în TVR să reprezinte din perspectiva contractuală, un delict civil, ceea ce oferă partenerului contractual al SRTv posibilitatea să rezilieze contractul, să solicite Televiziunii Române daune morale sau eventuale penalităţi prevăzute în contract, având în vedere faptul că este vorba de banul public?”, se întreabă parlamentarul liberal.

Redăm răspunsul pe care conducerea TVR l-a dat președintelui Comisiei de cultură din Camera Deputaților:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.