Un bărbat din Slatina s-a oprit, miercuri dimineață, la un bancomat de pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din oraș să scoată bani, a introdus cardul, a tastat, a scos cardul și a plecat în grabă, nemaiașteptând ca din aparat să iasă suma solicitată. În spatele acestuia aștepta o femeie.
Bărbatul grăbit a dispărut pur și simplu, astfel că femeia care s-a pomenit cu bancnotele lui în față nu a mai apucat să îl anunțe că a uitat să își ia banii. Dând dovadă de spirit civic, ea a sunat, însă, la Poliție și a anunțat incidentul.
Până la publicarea acestei știri, slătineanul nu a intrat în posesia banilor.
„O doamnă din Slatina a dorit să scoată bani de la un bancomat. în fața ei era o persoană care încerca să facă același lucru dar, grăbindu-se, a uitat să își ridice banii. Doamna în cauză a sunta la Poliție și a predat banii. Așteptăm persoana care a uitat banii în bancomat să ne contacteze”, a declarat polițistul Viorel Teacă, cel care a luat legătura cu femeia.

Oamenii legii vor verifica identitatea celui care se va prezenta să ridice suma de bani, inclusiv la unitatea bancară care îi aparține bancomatul.


































