Flagrant delict în Slatina: Polițiștii au confiscat 1,5 kg de cocaină/ Un bucureștean, reținut/ FOTO+VIDEO

Polițiștii din Olt au prins, joi, în flagrant delict, la Slatina, două persoane bănuite de trafic şi consum ilicit de droguri de mare risc. Peste 1,5 kilograme de cocaină au fost confiscate în urma acțiunii.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au realizat, joi, sub coordonarea procurorilor DIICOT, o acțiune de prindere în flagrant delict, în urma căreia au depistat două persoane, de 17 și 42 de ani, în timp ce ridicau un colet care conținea o imprimantă înfășurată în folie de protecție.

În interiorul acesteia au fost descoperite două pungi a câte șase pachete, sub forma unor tablete, învelite în folie din material plastic, ce cântăreau aproximativ 1.520 g.

„Cele două persoane au fost conduse pentru audieri, la sediul sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Potrivit unor surse OLT-ALERT, cele două persoane, bărbatul și o adolescentă, sunt din București.

În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de bărbatul de 42 de ani.

În cursul zilei de astăzi, cel în cauză va fi prezentat Tribunalul Olt, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic și consum de droguri de mare risc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here