VIDEO Hoț surprins de camera video în timp ce fura dintr-un bar din Slatina. Filmulețul, viral pe Facebook/ Îl recunoaște cineva?

Un bărbat este căutat de polițiștii din Olt este căutat de polițiști după ce, duminică, a reușit să fure dintr-un bar din Slatina un telefon mobil care aparținea gestionarei. 

Fapta hoțului a fost înregistrată de sistemul de supraveghere video al localului, astfel că acesta a fost identificat de polițiști, dar nu a fost încă prins.

Înregistrarea video a ajuns și pe rețelele de socializare, unde a adunat mii de vizualizări.

„Duminică, 24 februarie, o femeie, în calitate de gestionar la o societate comercială din Slatina, a sesizat faptul că o persoană necunoscută, profitând de neatenţia sa, i-ar fi sustras de sub tejgheaua barului un telefon mobil. Prejudiciul este de 1.000 de lei şi nu a fost recuperat.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Slatina continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Sursa video: Facebook/Gheorghe Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here