Condamnare în cazul MITEI de la Psihiatrie Slatina și DGASPC Olt. Cine a primit închisoare cu suspendare

Georgeta Berlinschi, femeia căreia doi angajați de la Secția Psihiatrie a Spitalului Slatina și DGASPC Olt i-au pretins mită 3.300 lei pentru a-i facilita pensionarea pe caz de boală, a fost condamnată de Tribunalul Olt la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce inculpata a încheiat cu anchetatorii un acord de recunoaștere a vinovăției.

Sentința a fost pronunțată săptămâna trecută, pedeapsa fiind aplicată pentru săvârşirea infracţiunii cumpărare de influenţă în formă continuată.

„În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rap. la art.480 alin.4 Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt cu inculpata Berlinschi Georgeta cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată (două acte materiale) prev. de art.292 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea 78/2000 prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplic art.35 alinb.1 Cod penal. În baza art.292 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplic art.35 alinb.1 Cod penal.şi art. 480 alin. 4 C. p. p. ca condamna pe inculpata Berlinschi Georgeta la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii cumpărare de influenţă în formă continuată”, se arată în sentința instanței.

În plus, instanța obligă inculpata la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Anchetatorii continuă cercetările în cazul celorlați inculpați.

Potrivit procurorilor, prevalându-se de influenţa pe care ar fi avut-o asupra medicilor şi asistentelor din cadrul Secţiei Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Constantin Ilie, care ocupă funcţia de infirmier în cadrul acestei unităţi medicale, împreună cu Marilena Jianu, consilier în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt, au pretins şi au primit de la Georgeta Berlinschi suma de 3.300 lei, promiţându-i acesteia că-i vor facilita obţinerea pensiei de invaliditate ori de handicap, întrucât „cunosc funcţionari publici (medici) care eliberează acte medicale necesare dosarului de pensionare pe caz de boală, dar și o persoană cu funcţie de conducere (director DGASPC ori Direcţia Muncii), care poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarii competenţi”.

„Inculpaţii Constantin Ilie şi Jianu Marilena s-au prevalat de funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul S.J.U. Slatina şi respectiv D.G.A.S.P.C. Olt, promiţând, în schimbul unor sume de bani, că vor  realiza scopul acţiunii acestora, acela de a determina funcţionarii competenţi să elibereze actele medicale necesare.

Activitatea infracţională a inculpatului Constantin Ilie, de trafic de influenţă, s-a desfăşurat şi prin intermediul inculpatei Vlaicu Florina, concubina acestuia, care a preluat sarcinile  inculpatului Constantin Ilie, în perioada în care era internat în spital, referitor la anumite afecţiuni medicale de care acesta suferă.

Astfel, în cunoştinţă de cauză şi la îndemnul inculpatului Constantin Ilie, concubina acestuia s-a întâlnit cu inculpata Berlinschi Georgeta, primind de la aceasta acte medicale (trimitere de la medicul de familie, adeverinţe, copie de pe înscrisul care atestă concediul medical – pentru care se dorea prelungirea -, cardul de sănătate şi suma de 300 lei, urmând ca inculpatul Constantin Ilie să-şi exercite influenţa asupra cadrelor medicale competente a prelungi concediul medical al inculpatei Berlinschi Georgeta”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care instrumentează dosarul.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că există probe care conduc la bănuiala rezonabilă că, în anul 2017, Constantin Ilie și Marilena Jianu, cu ajutorul   inculpatei Florina Vlaicu, au primit mai multe sume de bani de la Georgeta Berlinschi, în schimbul traficării influenţei, promiţând că-i vor determina pe funcţionarii publici competenţi să emită acte medicale ori să-şi foloseacă influenţa în acest sens, necesare fie acordării, prelungirii concediului medical, fie necesare întocmirii dosarului de pensionare pe caz de boală ori chiar a acordării gradului de handicap/invaliditate şi a pensiei aferente.

În urma acestor demersuri, Georgeta Berlinschi a obţinut o pensie de invaliditate, pentru care primeşte lunar suma de 640 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here