Călin Popescu Tăriceanu, la Slatina: N-am să merg să votez la referendum

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat sâmbătă, la Slatina, că nu va merge să voteze la referendumul pentru Justiţie, pentru că îl consideră o greşeală care ar putea perturba tema alegerilor pentru Parlamentul European.

Tăriceanu a spus că ar pune la un asemenea referendum o întrebare precum „Sunteţi de acord ca cei care s-au făcut vinovaţi de abuzuri şi derapaje grave în Justiţie să fie supuşi rigorilor legii?”.

„N-avem o problemă cu referendumul, noi, ca partid, dar (…) nu-i normal ca o temă politică care ar trebui să fie de interes, care ar trebui să devină de interes, adică alegerile pentru Parlamentul European, în care vreau să-i convingem pe români să se preocupe, să fie mai atenţi la dezbateri, să vină la vot, să fie perturbată de un alt subiect care este fără nicio legătură cu alegerile europene, cu Parlamentul European, este o temă politică pe care vrea să o folosească preşedintele în avantajul propriu, vrea să fure startul în cursa electorală din toamnă şi vine cu acest referendum. (…) Dacă la referendum punem o întrebare de genul ‘sunteţi de acord ca cei care s-au făcut vinovaţi de abuzuri şi derapaje grave în justiţie să fie supuşi rigorilor legii?’, ce răspuns ar putea să dea oamenii? Bineînţeles că or să spună probabil ‘Da’, că discutăm de teme pe Justiţie. Eu astfel de întrebare aş pune. Că până la urmă văd că unii din Justiţie vor să se înconjoare de o impunitate, orice ar fi făcut să nu aibă niciun fel de răspundere. (…) Nu cred că o să ne afecteze în vreun fel pe noi, eu n-am să merg să votez la referendum pentru că referendumul mi se pare o greşeală”, a spus preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Daniel Barbu, candidat ALDE pentru Parlamentul European, consideră că este „absurd” să chemi cetăţenii la vot, dar să nu le spui întrebarea la care să răspundă.

„E absurd să chemi cetăţenii la referendum fără să le spui întrebarea. (…) Dar la ce va trebui să răspundem? O temă pe Justiţie, ne spune Iohannis. Dar de ce nu ne întreabă ce este omul, ce este viaţa, încotro ne ducem, de unde venim?”, a spus Daniel Barbu.

Călin Popescu Tăriceanu, alături de alţi lideri ALDE, a participat sâmbătă, la Slatina, la o întâlnire cu activul de partid din judeţul Olt, în cadrul evenimentului fiind prezentaţi candidaţii ALDE pentru Parlamentul European.

Sursa: AGERPRES

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here