Lucrări pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, până la finalul lunii august. Traficul va fi deviat

Centrul Infotrafic anunţă că, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, vor avea loc lucrări de demontare a parapetului median, până la sfârşitul lunii august. Traficul în zonă va fi deviat.

Potrivit Centrului Infotrafic, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 35+200 de metri, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, pe sensul de mers către Bucureşti, vor avea loc lucrări de demontare a parapetului median, până la sfârşitul lunii august.

Drept urmare, traficul a fost deviat de pe calea 2 (Piteşti – Bucureşti) pe calea 1 (Bucureşti – Piteşti), circulaţia desfăşurându-se doar pe calea 1, în ambele sensuri de mers.

“Sfătuim conducătorii auto să acorde prudenţă sporită în această zonă, reducând semnificativ viteza de deplasare şi semnalizând din timp intrarea pe calea 1, pentru ca ceilalţi participanţi la trafic să observe devierea impusă şi în vederea evitării eventualelor coliziuni ce se pot produce”, au transmis reprezentanţii Centrului Infotrafic.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here