Dan Cămârzan, un cunoscut afacerist din Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore, el fiind principalul suspect într-un caz de omor.
Bărbatul de 45 de ani, care avea, în 2010, o avere de peste 29 de milioane de euro, potrivit Forbes, este acuzat că şi-ar fi ucis o mătuşă în vârstă de 93 de ani.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au emis ordonanţă de reţinere pentru moarte suspect după ce victima a fost declarată decedată de către echipajul SMURD chemat luni dimineaţă pentru resuscitarea femeii, informează observatorulbv.ro.
Cămârzan a fost audiat la parchet, fiind considerat principalul suspect de moartea femeii, urmând ca în cursul zilei de marţi, 7 mai, să fie dus la Tribunalul Braşov cu propunerea de arestare preventivă pentru omor.
Acesta a fost implicat în afaceri imobiliare controversate și nu e la prima faptă de violență. Este judecat și pentru o și infracțiune de lovire sau alte violențe. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov l-a trimis în judecată pentru că s-a bătut cu o cunoștință, într-un local.
Potrivit primelor informații, crima a fost săvârșită prin ștrangulare. Autoritățile au fost anunțate luni dimineață, în jurul orelor 10.00. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care a cerut sprijin colegilor de la Ambulanță.
(Foto: Facebook)
Sursa: b1.ro