Deputat Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă din camera inferioară a Parlamentului, a devenit vicepreședinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare (FCNAp).
În ședința de marți a Adunării Generale a Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare au fost aleși membrii noului Consiliu al organismului, fiind incluși noi vicepreședinți în componenţa acestuia, printre cei aleși numărându-se și deputatul de Olt Gigel Știrbu.
Alături de acesta au mai fost incluși prof.univ.dr. Liviu Mureșan, preşedintele Fundaţiei EURISC, prof.univ.dr. Augustin Fuerea (Universitatea Bucureşti), Teodor Gheorghe, director general în cadrul Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului din Ministerul Afacerilor Interne, Camelia Botezatu, manager al Editurii Paideia, Alexandru Cumpănașu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, deputatul Georgian Pop, membru permanent al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, Dan Cristian Popescu, viceprimarul al Primăriei Sectorului 2 al municipiului Bucureşti, George Scutaru, fost consilier prezidenţial, istoricul Liviu ŢĂRANU, cercetător în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), prefectul de Covasna, Sebastian Cucu, dr. Răzvan Buzatu de la Centrul de Strategii Avansate, și avocatul Nasty Vlădoiu din Bucureşti.
Cristian Petcu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al acestei structuri, prin vot unanim.
Ordinea de zi a mai inclus, printre altele prezentarea raportului de activitate, a raportului financiar contabil, balanţei și a raportului auditorului pe 2017-2018, analiza propunerilor Consiliului director de modificare a actelor constitutive ale Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare și completarea componenţei Consiliului Director.
Membrii Adunării generale au aprobat Planul de acţiune al fundaţiei pentru perioada următoare, plan care prevede continuarea manifestărilor – dezbateri, conferinţe, prelegeri – pe teme de actualitate din domenii precum securitate, relaţiile internaţionale, securitate şi diplomaţie.
De asemenea, s-a decis consolidarea activităţilor fundaţiei prin obţinerea unui sediu corespunzător, intensificarea promovării şi a comunicării prin crearea unei platforme on-line de actualitate, precum şi intensificarea manifestărilor în sucursala de la Iaşi şi posibilitatea deschiderii unor noi filiale. Nu în ultimul rând, a fost discutată derularea unor proiecte în parteneriat cu instituţii din România şi străinătate.