Țintele UNPR Olt: 7.500 voturi la europarlamentare și peste 10% la locale și parlamentare

Deși în plină reorganizare, UNPR Olt și-a stabilit viitoarele ținte electorale. Organizația condusă de Jenel Copilău, fost președinte al Consiliului Județean Olt, își propune un rezultat onorabil la alegerile europarlamentare din 26 mai, când speră să atragă 7.500 de voturi. La alegerile locale însă are ca țintă un procent de peste 10% din voturi, target valabil și pentru viitoarele alegeri parlamentare.

Cifrele au fost făcute publice sâmbătă, cu ocazia unei vizite făcute la Slatina de președintele partidului, Gabriel Oprea, însoțit, printre alții, de Anghel Iordănescu, numărul doi pe lista candidaților UNPR la alegerile europarlamentare, și de Luminița Adam, fost deputat de Olt, actual purtător de cuvânt, locul trei la pe listă la europarlamentare și vicepreședinte al partidului condus de Oprea.

Într-o conferință de presă susținută în sala de ședințe a Consiliului Județean Olt, după întâlnirea cu activul de partid, Gabriel Oprea a declarat că vrea să ducă partidul la performanșele din 2015, când număra peste 500.000 de membri și peste 12 procente din intențiile de vot ale românilor.

„Compensăm printr-o bună organizare ceea ce am pierdut până acum. Ne pregătim onorabil pentru aceste alegeri europarlamentare, avem vectori de imagine buni și mă refer la doamna Luminița Adam și la cei doi generali, la generalul Anghel Iordănescu și la generalul Ilie Năstase.

Filozofia noastră politică a UNPR este foarte simplă. România – nici stânga, nici dreapta, România patriotism, imnul nostru fiind „Noi suntem români”. 

Ne pregătim, vrem să ne comportăm onorabil. Aici avem 72 de consilieri locali și vrem să luăm 7.500 de voturi, un obiectiv politic la aceste europarlamentare.

Obiectivul strategic însă este ca anul viitor să revenim acolo unde am fost, adică să obținem peste 10% la locale și la generale și să intrăm iar în Parlamentul României”, a declarat Gabriel Oprea.

Jenel Copilău: Până la sfârșitul acestui an vrem să avem organizații în cele 112 localități ale județului

Despre structura actuală din Olt, Jenel Copilău a spus că partidul are 50 de organizații „reconstituite” după perioada de incertitudine în care s-a aflat UNPR.

„La ora actuală avem 72 de consilieri locali, dintre care doi consilieri județeni. Avem în județ în jur de 50 de organizații reconstituite, pentru că a fost acea perioadă de incertitudine în care au apărut formațiuni politice noi și fiecare a încercat să cheme lângă ea oameni cu o experiență, oameni care au fost în administrația publică locală. Așa am mai pierdut din membrii ai Uniunii Naționale pentru Progresul României.

Sperăm ca până la sfârșitul anului să reușim să întregim organizațiile actuale la nivel de 112 localități, câte are județul nostru, astfel încât pentru alegerile locale și pentru alegerile parlamentare să facem o figură bună și să luăm peste 10%”, a spus Jenel Copilău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here