Primăria a semnat contractul pentru construirea celor șase terenuri de tenis de câmp/ FOTO

Primăria Slatina a semnat contractul de lucrări pentru construirea celor șase terenuri de tenis de câmp solicitate de Ministerul Tineretului și Sportului pentru a da în administrarea autorităților locale fostul ștrand din cartierul Progresul (Baza „Dumitru Dobrescu”).

Cele șase terenuri de tenis urmează să fie construite, în cel mult 12 luni, într-un spațiu din incinta Clubului Nautic și de Agrement „Plaja Olt”, costurile lucrărilor ridicându-se la 1.583.000 lei, fără TVA.

Anunțul a fost făcut, vineri, de primarul municipiului, Emil Moț, în cadrul unei conferințe de presă.

„Am semnat contractul de lucrări pentru amenajare construcție terenuri de tenis. Sunt cele șase terenuri de tenis pe care am promis că le vom face la Clubul Nautic și am reușit să terminăm licitația și să semnăm și contractul. Durata de execuție a celor șase terenuri de tenis va fi de 12 luni, conform contractului, din care două luni pentru proiectare. Vor fi patru terenuri de tenis descoperite și împrejmuite, două terenuri cu zgură și două terenuri cu suprafață rapidă, vor fi două terenuri de tenis acoperite și luminate, unul cu zgură și altul cu suprafață rapidă”, a declarat primarul Slatinei.

Construirea terenurilor de tenis a fost condiția impusă Primăriei Slatina de Ministerul Tineretului și Sportului în schimbul predării fostului ștrand din cartierul Progresul, suprafață pe care primăria vrea să amenajeze un parc.

„Vreau să precizez că aceste terenuri de tenis ne sunt vitale pentru preluarea fostului ștrand, Baza «Dumitru Dobrescu». Conform înțelegerii cu Ministerul Tineretului și Sportului, noi vom face aceste terenuri de tenis, iar Ministerul Tineretului și Sportului ne va preda fostul ștrand din Progresul, urmând să facem acolo în zonă un parc”, a precizat Emil Moț.

În cadrul parcului va fi construit și promisul skateparc, pe care municipalitatea intenționa să îl amenajeze în zona Pădurii Strehareți.

Emil Moț, primarul Slatinei

„În acest parc vom integra și skate-parcul pe care îl promisesem că îl vom face la Pădurea Strehareți, însă Pădurea Strehareți este un proiect foarte mare și este de durată. Noi am dat drumul la un studiul de fezabilitate pentru Baza «Dumitru Dobrescu», adică pentru fostul ștrand din Progresul, iar una dintre cerințe a fost și integrarea a acestui skateparc, o zonă pentru skateri, pentru bicicliști și pentru cei care merg pe role”, a mai spus primarul Slatinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here