Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat, azi, că misiunea noii conduceri centrale a PSD este să țină partidul unit și să păstreze majoritatea parlamentară, cu precădere în Camera Deputaților.
De altfel, ieri a fost un prim test pentru noua conducere, PSD reușind să-l impună, cu 172 de voturi, pe Mircea Ciolacu ca șef al Camerei Deputaților.
„Pentru perioada următoare misiunea noii conduceri a partidului este să reușească să țină echipa unită, să reușim să păstrăm majoritatea parlamentară, pentru că avem un program de guvernare care trebuie dus la capăt.
Cred că lucrurile s-au așezat. Ieri a fost un prim test pentru noua conducere și un test pentru majoritatea din parlament, în Camera Deputaților, unde Marcel Ciolacu a obținut 172 de voturi, în condițiile în care am avut o opoziție coalizată”, a declarat Marius Oprescu.
Într-un asemenea context, despre pierderea guvernării nici nu poate fi vorba.
„Nu putem vorbi despre o schimbare a guvernului atâta timp cât ei (adversarii politic – n.r.) nu reușesc să asigure o majoritate. Schimbarea unui guvern între două rânduri de alegeri palramentare se face prin moțiune de cenzură depusă în parlament și prin schimbarea majorității. Dacă ai această majoritate să poți să schimbi guvernul – o ai; dacă n-o ai nu poți să schimbi guvernul. Acestea sunt regulile democrației, fie că le convine adversarilor noștri, care de data aceasta au luat un procent foarte bun, și îi felicit pentru acest lucru, fie că nu le convine. Astea sunt regulile democratice. Ieri s-a dovedit că nu au majoritate. La Senat avem majoritate singuri, nu avem nevoie nici de voturile ALDE să putem să ținem piept, iar la Camera Deputaților s-a văzut: 172 la 100. Asta spune tot”, a precizat președintele executiv al PSD Olt.
Dacă vor mai fi sau nu dezertări din partid ale unor parlamentari Marius Oprescu nu știe. Cert este că Viorica Dăncilă va discuta cu fiecare organizație și cu fiecare parlamentar în parte, în sensul păstrării unității partidului.
„Nu știu dacă vor mai pleca parlamentari din PSD. Înțeleg că doamna premier Viorica Dăncilă va avea în perioada următoare întâlniri cu fiecare organizație în parte și cu fiecare parlamentar în parte, și atunci vom ști exact pe ce ne bazăm și dacă putem merge mai departe”, a concluzionat Oprescu.
Oprescule,acum o dati la intors,cum a facut in Decembrie 1989 parintele vostru politic Ion Iliescu.Pana mai ieri,tu si Stanescu de la Visina,erati prieteni la catarama cu ex PDL-stii Dragnea si Valcov.Dar degeaba o dati acum la intors,deoarece voi care faceti parte din asa zisul partid al celor saraci,sunteti autorii de fapt si de drept al dezastrului politic,economic si social din intreaga tara.Sub obladuirea acestui partid au avut si are loc imbogatirea clasei politice prin furtul din banul public.Incepand cu pionerul coruptiei din Romania,Adrian Nastase,respectiv cu Miron Mitrea si continuand cu Radu Mazare,Liviu Dragnea si Darius Valcov,partidul care se face vinovat de complicitate la faptele lor de coruptie,nu este nimeni altul decat PSD!In loc sa va preocupe situatia economica si sociala reala a Oltului si a tarii,pe voi cei din aceasta gasca numita partid politic va preocupa doar cum sa stati uniti sub sigla social democratiei,mentindu-va privilegiile,afacerile si puterea politica prin manipulare si minciuna.Din cauza voastra au plecat din tara peste cinci milioane de romani.fiecare oră, nouă români îşi părăsesc ţara şi se stabilesc într-un alt stat, cei mai mulţi tot în Uniunea Europeană. In acest caz,faptele vorbesc.Ultimul raport al INS trage semnale de alarmă în ceea ce privește condițiile de viață ale oamenilor: 60% din locuințele din mediul rural nu au baie în casă; o casă din șapte are probleme grave (deteriorarea pereților, podelelor, tocurilor de la ferestre, igrasie etc.). Doar 60% din locuitorii Olteniei își achită facturile la timp. Rata sărăciei relative în Oltenia este de 29,7%, fiind a treia regiune pe țară ca procent al sărăciei.
Asadar,treziti-va din betia puterii,deoarece realitatea va spune si ne spune ca Romania merge intr-o directie gresita,din punct de vedere economic,si totodoata ,trebuie sa stiti,voi cei din PSD,ca nu voi sunteti adevaratii stapani ai Romaniei,ci adevaratul stapan este Poporul Roman.
Nu am sa te iert in viata mea !!!!Orice bataie de joc isi face intr-o zi plata , sa nu uiti pentru ca eu nu te-am uitat !!!!