Guvernul îi întinde o mână bărbatului din Olt care și-a pierdut mama și fratele în incendiu

Atât a mai rămas dn casa de altădată

Guvernul îi întinde o mână bărbatului din comuna Schitu Greci, județul Olt, care, în februarie anul acesta, și-a pierdut mama și fratele într-un incendiu care le-a distrus și casa. În prezent, omul locuiește în casa unui prieten, potrivit rudelor, sperând că, la un moment dat, cu sprijinul autorităților și al unor oameni de suflet, își va putea reconstrui locuința.

Guvernul a aprobat, recent, un proiect de hotărâre privind acordarea mai multor ajutoare de urgențe unor familii și persoane singure care cărora locuințele le-au fost afectate de incendii, pe listă aflându-se și bărbatul din Schitu Greci. Suma pe care Executivul i-a acordat-o, de 7.000 de lei, este departe însă de a rezolva problema omului care a scăpat cu viață pentru că, în noaptea dublei tragedii, nu se afla în casa în care locuia cu mama și fratele său. El a primit un ajutor și din partea primăriei, dar tot unul insuficient.

Nici campania de strângere de fonduri inițiată pe rețelele sociale de o nepoată a sa nu a avut mai mult succes.

„Din păcate, strângerea de fonduri nu a mers exact așa cum mi-aș fi dorit, deoarece nu au fost prea mulți oameni care au donat… Însă prietenii, profesorii de la facultate (prin aceasta cale țin să le mulțumesc din toată inima pentru ajutor), cunoștințele… ei au fost cei care ne-au ajutat foarte mult, aș putea spune. Acum intenționez să redeschid strângerea de fonduri, poate vom avea puțin mai mult noroc”, ne-a declarat nepoata bărbatului, Andreea Bratu, studentă în anul doi a Facultății de Litere Pitești.

Dubla tragedie s-a petrecut în noaptea de 24 spre 25 februarie, când în casa familiei Goran se afla o femeie de 68 de ani și fiul acesteia, un bărbat de 43 de ani. Trupurile lor au fost găsite carbonizate de pompieri. Femeia mai locuia cu un alt fiu, dar acesta nu se afla în imobil în momentul izbucnirii incendiului. Este vorba de bărbatul căruia Guvernul îi oferă sprijin acum.

Conturile deschise pe numele Bratu Andreea – Ionela la BCR, unul în lei, celălalt în euro, sunt active încă, așa că cei care vor să sprijine această cauză pot dona.

Iată codurile IBAN:

CONT ÎN LEI: RO32RNCB0624156292740001
CONT ÎN EURO: RO05RNCB0624156292740002

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here