Mai multe persoane au venit, vineri dimineaţa, în faţa corpului principal al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi pentru a protesta împotriva fostului ministru al justiţiei, Tudorel Toader, actualul rector al instituţiei de învăţământ superior. Mai mult, în timpul conferinţei „Viitorul sistemului judiciar al Uniunii Europene”, eveniment la care participă preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Koen Lenaerts, preşedintele Tribunalului UE, Marc Jaeger, precum şi înalţi oficiali europeni, mai multe persoane au pătruns în balconul aulei, unde protestat din nou, fiind evacuate la scurt timp, potrivit Agerepres.
NAȚIONAL
INTERNAȚIONAL
COMENTARII
Adi Pop – dispariție fulgerătoare. Și nedreaptă!
Avea toată viața înainte, un farmec aparte și starea de sinceritate era prima lui natură interioară. Iubea vânătoarea și călătoriile. Și era...