Şefa ANAF, Mihaela Triculescu, ar urma să fie schimbată în scurt timp, decizia în acest sens find deja luată de către ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Decizia ar fi luată de Teodorovici în contextul în care acesta ar fi nemulţumit de mai mult timp de rezultatele şefei ANAF, potrivit Profit.ro.
De altfel, Triculescu ar fi fost apropiată de Vâlcov, care tocmai a ieşit din cabinetul Dăncilă.
În luna mai, Profit.ro a anunţat că, în Ministerul Finanţelor, sunt discuţii pentru înlocuirea conducerii ANAF.
Persoanele luate în calcul la acel moment erau Mirela Călugăreanu, director general al Direcţiei Bucureşti a ANAF, fost preşedinte ANAF, şi Laura Nasta, director general adjunct pentru administrarea veniturilor statului şi vicepreşedinte la Direcţia Marilor Contribuabili ANAF.
În luna mai, Teodorovici a declarat că ANAF trebuie să-şi eficientizeze activitatea şi să aducă la buget venituri mai ridicate decât cele prevăzute în buget.
X Folosim Tehnologii de tip Cookie ce permit stocarea de informații și/sau obținerea accesului la informația stocată în dispozitivul dumneavoastră pentru a permite website-ului să funcționeze, pentru a personaliza conținutul și anunțurile publicitare afișate în funcție de interesele și/sau profilul dumneavoastră, pentru a vă oferi funcționalități aferente rețelelor de socializare și pentru a analiza traficul pe website. De asemenea, transmitem datele personale colectate, despre modul în care utilizați website-ul nostru, către Vendor-i parteneri (rețelele de socializare și agențiile de publicitate partenere, precum și furnizorii noștri de servicii de date analitice). Prin click pe “DA, ACCEPT TOATE”, acceptați folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implică inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informațiilor de către Vendor-ii cu care colaborăm. Prin click pe “NU, VREAU SĂ MODIFIC SETĂRILE INDIVIDUAL” puteți schimba preferințele în mod individual, mai puțin cele legate de cookie strict necesare pentru funcționarea website-ului. Mai multe detaliiDA, ACCEPT TOATESetări cookie