Cui aparțin farmaciile din Olt percheziționate, luni, de polițiști/ Sunt bănuite de fraude cu rețete medicale fictive/ FOTO

Farmaciile din sudul județului la care polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au descins, luni dimineață, aparțin unei femei care deține puncte de lucru în mai multe localități.

Este vorba de farmaciile Antomfarm, controlate, în calitate de unic asociat și administrator, de Antonica Ghiță, cercetată într-un dosar penal, alături de mai mulți medici de familie, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals intelectual.

Mai exact, potrivit polițiștilor, este vorba de posibile fraude săvârșite prin decontarea unor rețete medicale compensate fictive la care părțile cercetate s-ar fi dedat.

Am încercat să intrăm în posesia unei declarații pe aceste subiect de la proprietara firmei farmaceutice, dar la numărul de telefon a răspuns un bărbat care nu a dorit să comenteze subiectul.

SC Antofarm SRL a fost înființată în anul 2003, având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate. Societate deține mai multe puncte de lucru în Corabia, Ștefan cel Mare, Grojdibodu, Gîrcov și Izbiceni.

_______________

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Corabia, au efectuat, luni, 15 percheziții la mai multe cabinete medicale individuale și puncte de lucru ale unei farmacii, într-un dosar ce vizează fapte de înșelăciune și fals intelectual.

Perchezițiile au avut loc pe raza orașului Corabia și în comunele Ștefan cel Mare, Grojdibodu, Gîrcov și Izbiceni, la cabinete medicale individuale și la șapte puncte de lucru ale unei farmacii aparținând unei societăți comerciale.

„Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals intelectual, având ca obiect posibile fraude săvârșite prin decontarea unor rețete medicale compensate fictive”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.

În vederea probării activității infracționale, la percheziții au fost ridicate mai multe înscrisuri și documente contabile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here