Primul mesaj al Gabrielei Firea după ce a ieșit din spital: „Nu mor caii când vor câinii, da?”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a întors acasă după cea mai recentă intervenție chirurgicală pe care a suferit-o. Ea a scris pe Facebook că va avea „o perioadă de recuperare post-operatorie”, după care va reveni la primărie. Firea își încheie postarea spunând: „Nu mor caii când vor câinii, da?”

„Nicăieri nu e mai bine ca acasă! Dupa o astfel de încercare, cum e cea prin care am trecut eu, când întoarcerea la viața obișnuită e ca o nouă șansă, ierarhia lucrurilor care contează cu adevărat se schimbă dramatic. Sunt, așadar, după o perioadă de incertitudini, pe drumul cel bun către vindecare și dornică să mă întorc la viața normală. Primul pas a fost făcut, mă aflu în mijlocul familiei, alături de soțul meu Florin, care mi-a fost sprijin și izvor de energie în toată această perioadă de spitalizare, de năzdrăvanii mezini Zian și de David, dar și de mama, surorile și fratele meu, de cumnați, de copiii noștri mari, de prietenii dragi”, a scris Gabriela Firea.

Ea le-a mulțumit medicilor de la Spitalul Cantacuzino, pe care îi numște „eroii mei”. „Sunt convinsă că dedicarea și profesionalismul lor nu reprezintă o excepție, ci regula în sistemul românesc de sănătate”, a scris Firea.

Edilul spune că va reveni la primărie „după o perioadă de recuperare post-operatorie, care sper să nu dureze foarte mult”.

„Urmează o perioadă grea, așa cum este întotdeauna în preajma alegerilor, cu o puternică încărcătură negativă, dar am convingerea că sinceritatea și bunele intenții cu care eu și echipa mea luptăm pentru bucureșteni vor prevala în fața atacurilor nedrepte și ipocrite cu care sunt bombardată zilnic, din partea Opoziției. Nu mor caii când vor câinii, da?”, a scris Firea pe Facebook.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here