Polițistul slătinean Viorel Teacă critică MAI în cazul bărbatului din Vatra Dornei, mort în urma intervenției jandarmilor asupra lui

Polițistul slătinean Viorel Teacă, inițiatorul unui curs de prim ajutor destinat populației și pe care el l-ar fi vrut implementat și în cadrul structurilor militarizate, spune că bărbatul de 50 de ani care și-a pierdut viața, sâmbătă, după o intervenţie a jandarmilor din Vatra Dornei, a murit cu zile, pentru că jandarmii nu au știut să îi aplice un banal masaj cardiac. Teacă a încercat, anul trecut, să convingă responsabilii din Poliție să fie de acord ca polițiștii să parcurgă cursuri de prim ajutor, astfel ca, în anumite situații, să poată interveni și în alt fel de cum o fac în mod obișnuit, salvând vieți. După el, toate forțele de intervenție care pot restrânge drepturile indivizilor folosind forța ar trebui să aibă cunoștințe de prim ajutor. 

În realitate, dincolo de jandarmii din Vatra Dornei care au acționat cu o forță disproporționată, vinovată de moartea bărbatului este chiar instituția în sine, incapabilă să-și pregătească oamenii să acorde primul ajutor de bază, „un lucru elementar cunoscut și de copii”, spune agentul șef principal Viorel Teacă.

„Omul a murit cu zile. Sunt revoltat de indiferența oamenilor din minister. Primul ajutor de bază este, pentru ei, ceva extraterestru. Mă chinui cu acest curs de prim ajutor gratuit de unul singur, ce pot face eu singur? Un telefon de la minister nu am primit. Sunt dezamăgit!, a declarat Viorel Teacă, care l-a avut alături de el în proiectul care nu a trecut de autorități doar pe secretarul de stat Raed Arafat.

Un individ de 55 de ani, din Vatra Dornei, bănuit ar fi încercat să atingă în mod nepotrivit o fetiță aflată la un spectacol în centrul stațiunii, a murit sâmbătă dimineaţa la spital după ce jandarmii au intervenit pentru a-l imobiliza. Bărbatul a opus rezistență, iar jandarmii au folosit spray lacrimogen.

El a leșinat și a intrat în stop cardiorespirator. Medicii, veniți la fața locului, l-au resuscitat mai bine de 20 de minute, apoi l-au transportat la spital, unde a încetat din viaţă.

Viorel Teacă spune că, dacă jandarmii ar fi avut cunoștințe de prim ajutor, ar fi putut să îi salveze viața bărbatului, în loc să aștepte sosirea medicilor.

„S-a ajuns prea departe!
Autoritățile statului român stau impasibile si se uita cu indiferență in timp ce se pierd vieti omenesti!
Zilnic polițiștii si jandarmii care ajung primii la fata locului, instituții de forță care pentru a folosi forta au obligația să știe să acorde Prim Ajutor de Baza nu sunt capabili,capabile să facă asta, sa salveze vieti întrucât nu stiu cum.
România se află pe un loc rușinos , codaș , în care oamenii mor cu zille, ultimul exemplu la Vatra Dornei după ce jandarmii au imobilizat un bărbat care ar fi abuzat o fetiță si care pe timpul imobilizării a intrat se pare in stop Cardio Respirator iar jandarmii nu au știut ce să facă!
Acest om ar fi putut fi resuscitat și salvat dar de către cine?!
Cumplit, rusinos, revoltător pentru secolul XXI!
”, a scris, pe Facebook, polițistul de Slatina.

Între anii 2014 – 2017, Viorel Teacă a acumulat experiență în domeniul medical cu peste 5000 de ore lucrate în domeniu: cursuri de formare profesională în acordarea primului ajutor; certificate obținute în Marea Britanie, în urma cursurilor de perfecționare efectuate; cursuri în acordare prim ajutor în România, la Crucea Roșie, respectiv SMURD, alte cursuri certificate ca asistent medical cu drept de liberă practică în Marea Britanie.

El a predat cursuri de prim ajutor sub emblema Crucii Roșii Olt, unde activează ca voluntar, în cadrul mai multor instituții publice.

Începând din luna aprilie 2019, polițistul a demarat un proiect în care predă lecții de prim ajutor de bază pentru comunitatea locală din Slatina.

Proiectul, care va dura un an, vizează salvarea de vieți omenești prin manevre certificate în acordarea primului ajutor de bază, pregatirea populației în caz de cutremur, pregătirea populației în a folosi defibrilatoare externe semiautomate, accidente de circulație etc.

„Cursurile de prim ajutor de bază se adresează tuturor persoanelor indiferent de vârstă, sex sau religie, care își doresc să devină salvatori pentru semenii lor după participarea la acest curs, neavând responsabilități din punct de vedere legal, ci doar moral și civic”, afirmă Viorel Teacă.

El și-a mai propus dotarea unor instituții publice cu defibrilatoare. Cu un asemenea aparat a fost deja dotată Poliția Slatina, iar mai mulți colegi, printre care și șeful instituției, comisarul șef Mihai Mihalache, au deprins cunoștințe de prim ajutor.

Anul trecut, Viorel Teacă a încercat să pună pe roate un proiect în urma căruia Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Oltar fi trebuit să fie primul inspectorat de poliție din țară cu angajați MAI care să știe să intervină în cazuri de urgență medicală.

Ideea de a forma polițiști pe linie de prim-ajutor i-a prezentat-o, la început, secretarului de stat Raed Arafat, care l-a primit pe polițistul slătinean, în luna septembrie, în biroul său de la Departamentul pentru Situații de Urgență din MAI. I-a plăcut inițiativa și i-a promis polițistului că îl va sprijini. A și făcut-o, propunându-i ca, mai întâi el, omul legii, să parcurgă încă un curs de prim-ajutor în ceea ce privește procedurile în cazul situațiilor de urgență pe linie de SMURD, lucru pe care l-a făcut.

Deschis la inițiativă s-a arătat și conducerea de atunci a IPJ Olt, astfel că cei circa 1000 de polițiști din Olt urmau să deprindă cunoștințele necesare în acordarea primului ajutor în caz de urgență.

Totul a rămas în aer însă, pentru că proiectul trebuia să beneficieze de o dispoziție care trebuia dată, cel mai probabil, de conducerea Poliției Române. Lucru care nu s-a întâmplat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here