ANL și Primăria Caracal fac recepția la noul bloc de locuințe construit pe strada Dragoș Vodă

În aceste zile, reprezentanții Agenției Naționale a Locuințelor (ANL), împreună cu cei ai Primăriei Caracal și ai Inspectoratului de Stat în Construcții procedează la recepționarea noului bloc de locuințe (garsoniere și apartamente) de pe strada Dragoș Vodă, informează municipaliatea.

Este vorba 54 de unități locative, respectiv opt garsoniere, 34 de apartamente cu două camere și de 12 apartamente cu trei camere construite prin ANL.

Branșamentele pentru utilități, spațiile de parcare, locurile de joacă pentru copii și zonele verzi aferente acestui imobil sunt în sarcina primăriei.

Municipalitatea va începe lucrările imediat după ce ANL va da în primire prin protocol de predare – primire terenul și construcția realizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here