Poștaș din Balș, BĂTUT de un individ care a jefuit mașina ce transporta banii de pensii

Un poștaș din Balș a fost agresat, luni dimineață, de un individ care a jefuit o mașină ce transporta banii de pensii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, un individ cu fața acoperită ar fi sustras, prin violență, o geantă cu bani dintr-o mașină, după care a fugit.

„În această dimineață, în jurul orei 05.00, am fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană necunoscută, cu fața acoperită, ar fi sustras, prin violență, o geantă cu o sumă de bani dintr-o mașină, din orașul Balș, după care ar fi fugit”, a declarat ofițerul de relații cu presa al Poliției Olt.

Polițiștii din Balș, împreună ce cei din cadrul Serviciului de Investiții Criminale, s-au deplasat de îndată la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și identificării celui care a săvârșit fapta.

Poștașul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt.

„Un echipaj de la Ambulanță a preluat un bărbat de 55 de ani, din Balș, cu traumatism toracic, posibil prin agresiune, și l-a transportat la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Olt, medicul Marian Furtună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here