Un bărbat din Olt, prins de polițiști la volanul unei mașini furate. El nu deține permis. Surpriză: Cui aparține mașina

Sursa foto: romaniatv.net

Un tânăr de 28 de ani, din Brebeni, este anchetat de polițitși după ce, duminică, a fost prins la volanul unui autoturism, deși nu deține permis de conducere.

Luat la verificări, polițiștii au descoperit nu doar că bărbatul nu are drept de conducere, ci și că autoturismul la volanul căruia a fost depistat era furat. Și nu de la oricine: mașina aparțne mamei sale.

Și surprizele nu s-au oprit aici. Autoturismul avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.

„Polițiștii au depistat pe raza comunei Brebeni un bărbat, de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că autoturismul avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată și că acesta ar fi fost sustras din curtea mamei sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.

Bărbatul este cercetat acum pentru săvârșirea a trei infracțiuni: furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here