Prag minim pentru BURSE şi decontarea transportului elevilor. S-a decis în şedinţa de Guvern

Sursa foto: romaniatv.net

Luni va avea loc prima şedinţă de guvern după ruperea coaliţiei de guvernare dintre PSD şi ALDE. Ce proiecte de acte normative care vor fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 9 septembrie 2019, ora 16.00. 

UPDATE: Viorica Dăncilă a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, că executivul a decis decontarea transportului elevilor, dar și stabilirea unui prag minim pentru burse.

Dăncilă le-a urat succes, la începutul şedinţei de Guvern de luni, copiilor şi tinerilor care au început noul an şcolar.

“Ca prim-ministru am convingerea că este nevoie de reconsolidarea statutului social al cadrelor didactice, atât prin alocarea de resurse bugetare, care să le asigure venituri decente, cât şi prin finanţarea proiectelor menite să îmbunătăţească condiţiile în grădiniţe, şcoli, universităţi. În acest an şcolar, de pildă, vor fi inaugurate 468 de unităţi de învăţământ construite sau modernizate şi reabilitate din fonduri publice. Lucrările pentru alte 2.800 de grădiniţe, şcoli şi licee sunt în curs de execuţie. În total este un efort financiar de peste 5 miliarde de lei din fonduri guvernamentale, dar şi din fonduri europene”, a spus Dăncilă.

Ea a afirmat că aceste date arată că în sistemul de învăţământ se fac progrese pentru a oferi condiţii cât mai bune de studiu copiilor şi tinerilor.

“Sistemul de educaţie are însă nevoie de investiţii masive şi ştiu că mai sunt multe de făcut atât în privinţa investiţiilor, cât şi a măsurilor care să asigure accesul tuturor copiilor la educaţie şi şanse egale. Printr-o hotărâre pe care o vom adopta astăzi stabilim un prag valoric sub care bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care beneficiază elevii din învăţământul preuniversitar să nu poată scădea. Luăm această decizie pentru a reduce diferenţele foarte mari cu privire la cuantumul burselor alocate de către administraţiile publice locale. De asemenea, adoptăm astăzi actele necesare pentru decontarea navetei elevilor şi pentru anii şcolari următori, astfel încât copiii de la sate să fie sprijiniţi să îşi poată continua şcoala. Vreau să fie foarte clar: elevii şi părinţii nu au de ce să îşi facă griji, am prevăzut bani în buget pentru decontarea abonamentelor elevilor”, a spus Dăncilă.

I. PROIECTE DE HOTĂRÂRI

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă elevilor în anul şcolar 2019-2020

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/HG.pdf

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “SPITAL REGIONAL DE URGENŢĂ CLUJ”

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/HG-1.pdf

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Societatea “AVIOANE CRAIOVA” S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/NFHG.pdf

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Societatea ROMAERO S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/NFHG-1.pdf

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, precum şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea uvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/HGANEXE.pdf

II. MEMORANDUM

1 .MEMORANDUM cu tema: Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2019-2021

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/MEMO.pdf

III. NOTE

1- NOTĂ referitoare la Raportul privind activitatea întreprinderilor publice, pentru anul 2018

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/NOTA.pdf

2. NOTĂ privind Planul Anual de Lucru al Guvernului 2019, actualizat

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/NOTA-1.pdf

3. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, în scopul adoptării unor hotărâri ce au ca obiect transmiterea unor imobile, din domeniul public al municipiului Constanţa în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale, astfel:

– terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Metro 2, judeţul Constanţa, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 249783, nr. cadastral 249783, pentru înfiinţarea unui cimitir militar;

– o parte din terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, lot 1, judeţul Constanţa, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 228940, nr. cadastral 228940, pentru amplasarea unui monument comemorativ de for public dedicat Zilei Dobrogei

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/09/NOTA-2.pdf

Notă: Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here