Anunţ important pentru toţi românii: se schimbă regulile la plata cu cardul

Sursa foto: romaniatv.net

Băncile schimbă complet regulile în privința celor care plătesc cu cardul de debit sau de credit, indiferent dacă este vorba despre plăți la comercianți, bancomate sau în mediul online.

Din 14 septembrie, devin aplicabile prevederile Regulamentului Delegat (UE) 2018/389 de completare a Directivei UE nr. 2366/2015 a Parlamentului European şi a Consiliului (PSD2) cu privire la “standardele tehnice de reglementare pentru autentificarea strictă a clienţilor şi standardele deschise, comune şi sigure de comunicare (Regulamentul UE)”.

Acest Regulament, direct aplicabil în România, stabileşte cerinţele tehnice şi măsurile de securitate pentru autentificarea strictă a clienţilor (SCA) şi pentru comunicarea în condiţii de siguranţă cu terţii prestatori de servicii de plată (Terţi PSP). Aceştia, conform PSD2, vor putea oferi consumatorilor, la cererea şi pe baza consimţământului lor, noi tipuri de servicii de plată, cu privire la conturile de plăţi accesibile online ale consumatorilor deschise la bănci sau la alţi prestatori.

La plăţile online cu ajutorul cardului, pe lângă parola 3D Secure primită prin SMS la numărul de telefon înregistrat în sistem, va trebui să introduceţi şi un cod static format din ultimele 4 cifre ale codului numeric personal (CNP), respectiv din ultimele 4 caractere ale numărului de paşaport, dacă nu aveţi CNP.

Se aplică o nouă regulă şi pentru plăţile făcute fără PIN. Pentru unele plăţi contactless la POS va fi necesar să introduceţi codul PIN.

Regulamentul UE 2018/389 de completare a Directivei UE nr. 2366/2015 a Parlamentului European şi a Consiliului (PSD2) prevede că după fiecare 5 plăţi contactless consecutive de sub 100 de lei/30 EUR, următoarea plată va trebui să fie autorizată prin codul PIN.

Conform directivei PSD2 şi Regulamentului UE, dacă alegeţi să oferiţi acces la conturile de plăţi deschise la băncile din România unui Terţ PSP, cum ar fi o companie fin-tech sau altă bancă, ar trebui să aveţi control asupra permisiunilor şi informaţii complete în orice moment privind datele la care are acces respectivul terţ.

Cele mai multe bănci româneşti îşi notifică în aceste zile clienţii cu privire la noile condiţii şi le comunică actualizări ale contractelor, aplicabile din 14 septembrie.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here