Articus Events Slatina, probleme cu primăria și cu poliția. Amenzi, acuzații grave și procese în instanță/ FOTO

Hala Articus de pe strada Textilistului din Slatina în care firma cu același nume vindea mobilă și care, de circa doi ani, funcționează ca sală de evenimente, a fost transformată pentru noua destinație fără ca patroana companiei să fi obținut autorizație de construire. Cel puțin așa susține Primăria Slatina, care i-a aplicat firmei, prin Poliția Locală, o sancțiune contravențională și care cere în instanță readucerea spațiului la starea lui inițială. Reprezentanta firmei spune că instituția publică nu are dreptate, întrucât ceea ce s-a făcut pentru ca interiorul să fie transformat în sală de evenimente nu avea nevoie de autorizație de construire, deși, oficial, a solicitat un asemenea document. Potrivit propriei promovări pe internet, Articus Events are patru săli ce pot găzdui evenimente mari, mijlocii si mici, dar și spații de cazare în regim hotelier pentru 60 de locuri destinate invitaților celor care organizează evenimente.

Reprezentanții Primăriei Slatina spun că, în urmă cu circa doi, firma care deține uriașa clădire, SC Articus SRL, administrată de Sanda Ene, a depus la sediul instituției o documentație, arătând că intenționează să transforme interiorului clădirii în mai multe săli de evenimente și să amenajeze mai multe spații de cazare. Înainte de a primi un răspuns oficial de la primărie, reprezentații companiei s-au apucat de treabă. Ulterior, autorizația de construire nu a fost eliberată de municipalitate, printre motivele invocate de instituție fiind „neasigurarea necesarului de locuri de parcare în interiorul incintei, deci în afara domeniului public al municipiului Slatina”. În acest context, Poliția Locală i-a aplicat companiei o sancțiune contravențională și măsura complementară de aducere a spațiului la starea inițială.

„Articus a fost sancționat de noi pe disciplina în construcții, cu măsura complementară a aducerii spațiului la starea inițială. Ei au venit cu un proiect în care arătau că transformă hala aceea mare în trei săli de evenimente și că amenajează niște spații de cazare în clădirea aceea mai înaltă puțin. Nu au mai așteptat să primească răspuns afirmativ sau negativ, în sensul emiterii autorizației de construire sau al refuzului, și s-au apucat de lucru. Noi am aplicat o sancțiune contravențională și suntem acum în proces cu ei”, a declarat șeful Poliției Locale Slatina, Adrian Pop.

În toamna anului trecut, primăria a acționat SC Articus SRL în instanță, cerând Judecătoriei Slatina să dispună respectarea măsurii de readucere a spațiului care azi funcționează în regim de restaurant la starea inițială. Firma a deschis și ea proces împotriva municipalității, la Tribunalul Olt, solicitând eliberarea autorizației de construire, cererea fiind respinsă de judecători în luna mai a acestui an. La Judecătoria Slatina, procesul nu s-a încheiat încă.

De cealaltă parte, patroana Articus Events, Sanda Ene, susține că, între timp, totul s-ar fi clarificat, în sensul că solicitarea autorizației de construire a fost o greșeală, întrucât nu era nevoie de ea, întrucât spațiului cu pricina nu i s-au adus modificări care să necesite obținerea respectivului document.

„S-a clarificat, nu mai e nici o… Nu e nevoie de autorizație de construire pentru că a fost vorba de o modernizare. Construcția e făcută din 2002. Nu am modificat nimic, doar în interior a fost vorba de schimbarea aspectului. Atât. Modernizare doar a fost. Modernizare spațiu comercial, ceea ce s-a și edificat, plătim impozit pe el, deci s-a clarificat. Procesul s-a anulat”, a declarat Sanda Ene, care explică solicitarea autorizației prin faptul că „n-am știut s-o formulăm, n-am știut formularea, n-am știut. Cel care s-a ocupat de documente nu a știut să se exprime bine”.

În această situație, ea spune că solicitarea primăriei în instanță ca spațiul să fie readus la starea sa inițială nu își are rostul.

„Păi nu ai ce să îi faci (spațiului – n.r.). Ce să-i faci, să-l văruiești în alt fel? Era o aiureală. E ca și cum te pune să schimbi culoarea. Atât. A fost o neînțelegere și atât”, a concluzionat cea care administrează restaurantul.

Cu toate acestea, Articus SRL nu a contestat amenda primită de la Poliția Locală, iar reprezentanții primăriei continuă să susțină că transformarea imobilului de pe strada Textilistului în spațiu de evenimente avea nevoie de autorizație de construire.

_________________

Aceasta nu este singura problemă cu care Articus SRL se confruntă în ultima vreme. În urmă cu mai bine de două luni și jumătate doi tineri căsătoriți care au ales să își organizeze nunta într-una dintre sălile Articus au acuzat gazda că le-a îmbolnăvit nuntașii, mulți dintre aceștia prezentându-se la spital, după petrecere, cu toxiinfecție alimentară. Patroana companiei spune că totul a fost o minciună și că i-a acționat pe cei doi miri în instanță.

Sanda Ene: „I-am dat în judecată pentru inducerea în eroare a opiniei publice. I-am dat în judecată pe persoană fizică și juridică. Ei n-au ieșit cu bani mulți la nuntă și n-aveau de unde să achite. Pe urmă nu au vrut să plătească, apoi au zis să le mai las ceva, să le mai dau ceva înapoi. O dată ce există un contract, ăia sunt banii, pe ăia trebuie să îi achiți. Ei credeau că dacă șantajează, ajung la un consens. N-am vrut să le fac flagrant, dar i-am dat în judecată pentru că au postat aiurea (pe Facebook – n.r.). Am luat punctul de vedere al spitalului care ne dă dreptate”.

____________________

Pe de altă parte, imobilul în care Articus SRL organizează evenimente de petrecere se află într-o zonă locuită, iar muzica i-ar deranja serios pe vecini. De asemenea, pe timpul petrecerilor, strada Textilistului este blocată de autoturismele parcate de invitați.

„Str Textilistului din Slatina este blocată trei seri pe săptămână de mașini, iar din cele patru săli neautorizate se aude un zgomot infernal. Locatarii din garsoniere sunt îngroziți și nu își pot adormi copiii”, ne scrie un slătinean, ounându-ne la dispoziții imagini din timpul unui evenimente găzduit de Articus.

Întrebată de problema parcărilor, patroana Articus SRL a spus că ea are o înțelegere cu pastorul bisericii baptiste din apropiere și că, atunci când are nevoie, poate folosi curtea lăcașului de cult pentru parcarea autoturismelor invitaților.

Compania administrată de aceasta a fost amendată de poliție, în luna iunie, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Procesul verbal de constatare a fost contestat în instanță, procesul fiind pe rolul Judecătoriei Slatina.

10 COMENTARII

  1. Inadmisibil sa mergi la nunta in acel loc infernal in care mori de cald, nu ai unde parca masina, mancarea e infecta, de cantina. Nu stiam ca nu au auorizatie de constructie, insa asta explica multe. Autoritatile ce pazesc…? De ce si de cine sunt protejati de inca mai pun viata slatinenilor in pericol?

  2. un viitor COLECTIV.de ce oare celor de pe strada le a venit prin apometre apa de fantana???cine o fi bagat apa de fantana sa dea apometrele inapoi sa Nu plateasca nici macar apa????la gunoi au contract???

  3. de patru ani isi bat vecinii si i ameninta cu moartra. vecinii sunt spionati de drone ,speriati de petarde aruncate de pe trotuar si nu au acces la proprietate.se lauda cu pile peste tot.ii poate cineva contrazice???chiar nu se putea gasi o solutie in patru ani.slava domnului ca este an electoral…..

  4. cum este posibil ca de fiecare revelion sa se sparga pe domeniul public munti de pahare si lasate in abandon?care masini ale politiei si politiei locale au raspuns de zona au vazut si Nu au raportat?sau au raportat si asa era ORDINUL???
    ce poate oferi articus pilelor asa de important???mai important decat viata ,securitatea, linistea cetatenilor???asa de corupti?
    stiti cum e sa mergi la serviciu nedormit de trei zile?

  5. politia locala ii sustine de patru ani.de cate ori sunam NICIODATA NU VIN la fata locului desi raspund de trotuare si perturbarea linistii publice. politia locala inafara ca fugareste babutele cu patrunjel din piata nu i vad justificarea atator costuri.sa refuzi timp de 4 ani sa vi pe o strada e strigator la cer.ene sanda spune i ca i are la picioare pe toti.ia incercati sa scipati seminte pe domeniul public sau sa parcati pe trotuar sa vedeti cum primiti amenda.doar articus isi permite sa blocheze de 4 ani un cartier intreg.de ce sunt OBLIGATI cetatenii sa mearga pe carosabil cu carucioare si copii de mana doar ca articus sa parcheze pe toate trotuarele????

  6. de ce oare atatea institutii ale statului de drept i se supun si il protejaza???ia sa treaca cind cu suflanta face un nor urias de praf pe strada si exporta tot gunoiul si praful???care cetateni? care copii de pe strada, ce importanta au plamanii cetatenilor si legile tarii?articus vrea sa sufle gunoiul il sufla.doar nu degeaba se lauda cu protectie in alb de la institutii.

  7. afacere de familie Camen” cladita pe spatele oamenilor saraci si bolnavi care isi cauta speranta in biserica
    Am parcat mașina în fața casei lui Camen si am fost surprins de preoteasa care a venit sa ma întrebe dacă doresc o programare! I-am zis ca da si mi-a spus că părintele ma poate ajuta sa imi deschidă cartea!

    Preotul de pe strada Textilistului ,Camen cu preoteasa de la biserica sf mina “deschid cartea” Aflarea viitorului nu a fost însă niciodată o preocupare a creștinilor, ci întotdeauna aceasta a fost asociată cu vrăjitoria si cu paganismul, drept pentru care folosirea obiectelor sfinte (icoane, cruci, Evanghelie, carți liturgice) pentru ghicirea viitorului este o lucrare drăcească și o cădere din dreapta credință a Bisericii lui Hristos. Asta se intampla la Slatina la o biserică “afacere de familie Camen” cladita pe spatele oamenilor saraci si bolnavi care isi cauta speranta in biserica “afacere de familie” care nu plateste nici macar o contributie catre stat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here